Curier Județean

ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 23.000 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 28 iulie – 1 august 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru”. S-au dat amenzi de 23.000 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 28 iulie – 1 august 2025

Inspectorii ITM Alba au depistat o persoană fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 28 iulie-1 august 2025. Au fost aplicate amenzi în valoare de 23.000 de lei și 17 avertismente.

Petrecerea Divorțaților

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

La data prezentei, la nivelul ITM Alba se află în derulare Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii 367/2022 privind dialogul social , desfășurată în perioada 01.01.2025- 31.12.2025.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro.

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 28.07.2025-01.08.2025, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 30
Număr de salariați ai angajatorilor controlați: 1.850
Din care – femei : 892
Număr deficienţe constatate: 41
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor: 3
– 2 Amenzi – 23.000 lei (din care 1 amendă de 20.000 lei, art.260,alin.1,lit.e^1 din Legea 53/2003, 1 pers.)
– 1 Avertisment

Principalele deficienţe constatate în controale :

-nu se evidențiază corect timpul lucrat;
-primirea la muncă a salariaților fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
-nu au fost aduse la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse în controalele anterioare;
-nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate: 12
Număr deficienţe constatate: 26
Număr de măsuri dispuse : 26
Angajatori sancționați: 10
Nr. sancţiuni aplicate: 17
-1 amendă- 5.000 lei
– 16 avertismente
Nr.evenimente in curs de cercetare:1
Nr.evenimente cercetate: 1
Nr. opriri funcțiune EM: 0
Nr. acțiuni informare/constientizare angajatori:1

Principalele deficienţe stabilite în controale :

-Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
-Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
-Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
-Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
-Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
-Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
-Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]

Citește mai mult