Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de 9.000 de lei și 11 avertismente date firmelor din județ, în perioada 12-16 mai 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de 9.000 de lei și 11 avertismente date firmelor din județ, în perioada 12-16 mai 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Inspectorii ITM Alba au aplicat în perioada 12-16 mai 2025 amenzi în valoare de 9.000 de lei și au acordat 11 avertismente în urma controalelor.

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

La data prezentei,  la nivelul ITM Alba se află în derulare  Campania națională de informare   și conștientizare a prevederilor Legii 367/2022   privind dialogul social , desfășurată în perioada 01.01.2025- 31.12.2025.

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet  a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro ( Adresa 3330/CCMMRM/07.04.2025).

Activitatea  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 12.05.2025-16.05.2025, în  activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 43
Număr de salariați ai angajatorilor controlați:467
Din care – femei : 240
Număr deficienţe constatate:92
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor:6
– 3 amenzi- 9000 lei
– 3 avertismente

Principalele deficienţe constatate în controale :

-nu se evidențiază corect timpul lucrat;
-nu au fost aduse la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse în controalele anterioare;
-nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 11
Număr deficienţe constatate:  19
Număr de măsuri dispuse  : 19
Angajatori sancționați:5
Nr. sancţiuni aplicate: 8
– 8 avertismente
Nr.evenimente în curs de cercetare : 1
Nr. actiuni de constientizare angajatori:1

Principalele deficienţe stabilite în controale :

-Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
-Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
-Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
-Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
-Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
-Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
-Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Destine Aeronautice în Poarta Focșanilor”: Lecție de istorie și patriotism pentru elevii militari din Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Destine Aeronautice în Poarta Focșanilor”: Lecție de istorie și patriotism pentru elevii militari din Alba Iulia Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat, în perioada 12-14 iunie 2026, la manifestările desfășurate în municipiul Focșani și în localitatea Jorăști, județul Vrancea, dedicate împlinirii a 85 de ani de la declanșarea operațiunilor aeriene […]

Citește mai mult

Curier Județean

Lemn furat în miez de noapte, pedeapsă amânată: Angajat al Transgaz, condamnat la Judecătoria Alba Iulia pentru sustragerea de material lemnos dintr-un depozit silvic

Ioana Oprean

Publicat

în

Lemn furat în miez de noapte, pedeapsă amânată: Angajat al Transgaz, condamnat la Judecătoria Alba Iulia pentru sustragerea de material lemnos dintr-un depozit silvic Judecătoria Alba Iulia a stabilit o amendă penală de 6.750 de lei și un termen de supraveghere de doi ani pentru un bărbat care a furat peste trei metri cubi de […]

Citește mai mult

Curier Județean

16 iunie 2026 | Se redeschide circulația pe centura ocolitoare a orașului Zlatna: Traficul greu prin oraș, restricționat

Ioana Oprean

Publicat

în

Se redeschide circulația pe centura ocolitoare a orașului Zlatna: Traficul greu prin oraș, restricționat Începând de marți, 16 iunie 2026, de la ora 9:00, circulația rutieră pe varianta ocolitoare a orașului Zlatna va fi redeschisă. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Zlatna în după amiaza zilei de luni, 15 iunie 2026. „Totodată, pentru fluidizarea […]

Citește mai mult