ISU Alba: Reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice
Statistica incendiilor înregistrate în ultimii ani, arată o frecvenţă mare a celor izbucnite din cauza nerespectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice.
Având în vedere că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate
cu victime şi/sau însemnate pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba vă aduce la cunoştinţă o serie de reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice.
- Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalaţiile electrice vor fi întreţinute, verificate şi utilizate în condiţiile prevăzute în reglementările tehnice de specialitate şi documentaţiile producătorilor de echipamente. În acest sens, se interzice:
- înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;
- racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
- încărcarea instalaţiei electrice peste sarcina admisă;
- nerealizarea unor contacte electrice perfecte, sigure în timp şi uşor de verificat;
- lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice, în cazul demontării parţiale a unei instalaţii;
- folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct în prize;
- utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
- utilizarea lămpilor mobile (portative) alimentate prin cordoane improvizate şi/sau uzate;
- utilizarea radiatoarelor şi a reşourilor electrice neomologate sau în alte locuri decât cele stabilite prin instrucţiuni sau agremente tehnice;
- folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii a instalaţiei electrice şi/sau a receptorilor electrici;
- suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductoarele de alimentare, dacă aceasta nu este prevăzută din fabricaţie;
- folosirea la corpurile de iluminat, a filtrelor de lumină ori a abajururilor improvizate, din carton, hârtie sau din alte materiale combustibile;
- aşezarea pe motoarele electrice a unor materiale combustibile precum cârpe, hârtii, folii de mase plastice, lemn sau altele similare;
- neasigurarea aceluiaşi nivel de izolaţie ca şi al conductoarelor la legăturile electrice; amplasarea perdelelor sau a altor materiale textile în apropierea becurilor de tip incandescent;
- pozarea conductorilor electrici direct pe materialele de construcţie combustibile;
- introducerea în interiorul panourilor, nişelor, tablourilor, canalelor sau a tunelelor electrice, a obiectelor de orice fel;
- utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni;
- amplasarea conductorilor electrici aflaţi în funcţiune sub covoare, mochete sau preşuri;
- efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal neautorizat.
- Aparatele electrice portative (mobile) se vor folosi numai cu ştecher şi conductoare corespunzător izolate şi în bună stare de funcţionare, iar pe timpul cât sunt sub tensiune se va asigura supravegherea lor.
- La terminarea programului de lucru, instalaţia electrică va fi scoasă de sub tensiune, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a instalaţiei de alimentare a receptoarelor cu rol de securitate la incendiu.
- La toate tipurile de tablouri electrice, legăturile trebuie realizate conform reglementărilor, iar în apropierea acestora se interzice păstrarea materialelor şi a substanţelor combustibile, precum şi blocarea accesului la acestea.
- La tablourile capsulate, garniturile de etanşare vor fi în bună stare şi bine strânse (fixate).
- Se interzice legarea directă la bornele tabloului de distribuţie a lămpilor de iluminat, a motoarelor electrice sau a altor consumatori de energie electrică.
- Instalaţiile şi sistemele de captare şi scurgere la pământ a sarcinilor electrostatice se vor menţine în bună stare de funcţionare, la parametrii prevăzuţi.
- Este interzisă exploatarea instalaţiilor cu elemente metalice nelegate la pământ sau cu instalaţii de punere la pământ incomplete, defecte sau necorespunzătoare din punct de vedere al rezistenţei ohmice.
- Se interzice folosirea motoarelor şi a aparatelor electrice cu carcasele şi capacele demontate sau în condiţii în care să nu asigure răcirea lor printr-o bună circulaţie a aerului din jur.
- Instalaţiile electrice scoase de sub tensiune temporar sau definitiv se vor marca în acest sens.
- În construcţiile în care se utilizează tensiuni electrice diferite, valorile acestora se vor marca la prize.
- În cazul producerii unui incendiu:
- se vor anunţa în timp operativ serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112;
- se vor evacua materialele combustibile din zona focarului;
- se vor deconecta obligatoriu instalaţiile electrice de sub tensiune;
- se va acţiona pentru stingerea incendiului cu stingătoarele din dotare sau apă (doar după deconectarea instalaţiilor electrice de sub tensiune).
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reiterează faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
11 februarie 1866: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este forțat să abdice: Se constituie Locotenența Domnească
11 februarie 1866: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este forțat să abdice: Se constituie Locotenența Domnească La 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de “monstruoasa coaliţie” (conservatori şi liberali radicali). Se formează o locotenenţă domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae […]
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european”
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european” Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 9 februarie 2026, că, din punctul său de vedere, nu este posibil ca profesorii să revină la norma […]
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat Profesorul Cristian Păun susține că relansarea economică reală nu se face prin subvenții și ajutoare de stat, ci prin lăsarea mai […]