Istoria monumentului simbol al fierului cugirean: Ce semnifică triada care străjuiește intrarea în Uzina Mecanică

Istoria monumentului simbol al fierului cugirean: Ce semnifică triada care străjuiește intrarea în Uzina Mecanică

De peste două secole, Uzina Mecanică Cugir reprezintă simbolul şi totodată motorul dezvoltării oraşului Cugir. Numele unor producători de marcă în domeniul producției militare au fost asociate cu întreprinderea din Cugir.

Skoda – Herman Goering, în perioada războiului, Vickers Armstrong – Anglia, Zbrojowska Brno – Cehoslovacia, fapt care a condus la dezvoltarea permanentă a unei adevărate culturi tehnice în rândul celor ce munceau și trăiau aici. După 1990, uzina a trecut prin ample procese de restructurare și reorganizare: în 2001 a fost stabilită o colaborare cu Daimler Chrysler – Star Transmission.

În 2002, în colaborare cu Consiliul Județean Alba, a fost creat Parcul Industrial Cugir; în februarie 2004, prin divizarea parțială a societății, s-a constituit Fabrica de Arme Cugir; în noiembrie 2004 s-a externalizat activitatea fostei sucursale de produse electrocasnice; în februarie 2005 s-a renunțat la producția de mașini unelte; în 2007 s-a renunțat la Sculăria de pe platforma UMC I, iar din 2008 își desfășoară activitatea strict în sectorul producției militare. Astăzi, Uzina Mecanică Cugir SA execută muniție de calibru 12.7×108 mm și 14.5×114 mm, muniție tip NATO de calibru 5.56×45 mm, 7.62×51 mm, 12.7×99 mm cu tub de oțel, mitraliere de calibru 12.7×108 mm, 12.7×99 mm (.50) și 14.5×114 mm pe tripod și suporți de diferite tipuri, plus tunuri de aviație de calibrul 23 mm, armament de infanterie de calibru 9 mm – Parrabellum (pistol semiautomat și pistol mitralieră), accesorii, piese de schimb și consumabile (benzi pentru cartușe, încărcătoare, mașini de încărcat cartușe în bandă etc.).

Nicovala, ciocanul și inelul – monument pentru metalurgia pe timp de pace

În acest an, Uzina Mecanică Cugir, fosta Fabrică de Fier și Oțel, împlinește 223 de ani. La peste două secole de la înființarea primei topitorii, pe locul în care Râul Mare și Râul Mic aduceau din amonte lemnul atât de necesar menținerii focului în cuptoare, doar un monument din fontă amplasat la intrarea Uzinei de Sus mai amintește de profilul civil al fabricii de odinioară. Fostul primar al localității, ing. Aurel Voicu, la rândul său fost inginer la UM Cugir, a strâns date importante care privesc acest monument al Fabricii de Fier și Oțel din Cugir. Ing. Voicu ne-a transmis că: ”Se cuvine să menționăm două evenimente importante care au loc anul acesta în orașul nostru: se împlinesc 692 de ani de atestare documentară a localității (datată 1330) și în acest an, Uzina Mecanică Cugir, fosta Fabrică de Fier și Oțel, împlinește 223 de ani. La ediția aniversară din anul 2011 a fost publicat studiul academic monografic «Valea Cugirului din preistorie până în zorii epocii moderne», autor conf. dr. arh. Cristian Ioan Popa, fiu al Cugirului. La pag. 458 se menționează ca an al atestării Cugirului anul 1320, dată cuprinsă în documentul întocmit de către Rufinus Decivinio, trimis al Papei Ioan al XXII-lea în Transilvania.

Monumentul ce străjuiește semeț poarta fostei Fabrici de Fier și Oțel din Cugir a atras atenția acad. prof. univ. dr. Sorin Dumitrescu, pictor care i-a realizat o analiză artistică profundă, arătând semnificația triadei constituite din 3 obiecte distincte, respectiv nicovala, ciocanul și inelul sau cercul obezii roții de car, aflată între ciocan și nicovală.
Cronologic, istoria triadei monumentale de la intrarea în Uzina de Sus începe în 1963, când absolventul de școală profesională Ioan Mihai realizează după acesta o machetă la scara 1:30. Ing. Aurel Voicu ne spune că, din fericire, macheta este adăpostită în colecția muzeului din Cugir. Spunem din fericire, deoarece monumentul a dispărut în 1965, după dezafectarea acestuia impusă de unele lucrări de regularizare a albiei Râului Mic.

Din respect pentru cugirenii care de-a lungul timpului au modelat oțelul pudlat și aliat în bunuri de importanță națională marca Cugir, Asociația Pro Cugir, condusă de ing. Aurel Voicu, împreună cu un grup format din ingineri, tehnicieni și specialiști locali, au făcut eforturi substanțiale pentru reconstituirea fidelă a monumentului original. Pentru a stabili anul construirii monumentului, s-a recurs la memoria vizuală a unor foști lucrători ai fabricii, precum și la macheta existentă la Muzeul Cugir.

În septembrie 2010, lucrarea simbol a fost ridicată în locul de unde a fost dezafectată, respectiv în fața Societății Uzina Mecanică Cugir 2. Comitetul de inițiativă pentru reconstituirea monumentului a fost format din angajați pensionari ai uzinei: ing. Voicu Aurel, dr. ing. Mihai Sudrijan, Vistian Blaga, Constantin Ene, Petru Jugariu, Petru Ladislau Szuhai, Paul Radu, Emil Roșian, Petru Toderescu şi Ioan Mihai.

Monumentul reconstituit are aproape 4,5 metri în înălțime și peste 1,3 tone. Imaginea celor 3 componente ce formează triada reprezintă o operație de sudare/lipire la cald prin suprapunerea celor două capete ale unei benzi metalice ce constituie inelul de rezistență a obezii de lemn a roții de car. ”Materialul supus lipirii/sudării este fierul/oțelul pudlat, singurul sortiment de metal cu conținut de fier care se lipește/sudează prin presare fără material de adaos la temperatură de 1.260 grade C (când este de un galben deschis sau “scânteile sar din el”). În cazul de față, presarea se face prin ciocănire energică, ritual practicat cu succes încă din epoca fierului”, explică ing. Voicu Aurel.

Fabrica de Fier și Oțel din Cugir – peste două secole de istorie zbuciumată

Istoria fabricii datează din 1799, când au fost puse bazele atelierelor de fabricare a oțelului în Cugir, una dintre primele fabrici metalurgice din Transilvania, având ca profil oțelul. Motivele care au determinat autoritățile austro-ungare să înființeze această fabrică au fost mineritul ce se practica în jurul localității și condițiile naturale favorabile. ”Calitatea oțelului produs aici a fost apreciată atât în interiorul Imperiului Austro-Ungar, cât și în afara granițelor acestuia. Extinderea fabricii a început în 1926, prin construcția de noi hale de producție. Războiul a dus la militarizarea fabricii care, la momentul respectiv, a fost condusă de specialiști în domeniul producției de armament modern. Piese și ansamble pentru tehnici de artilerie au fost fabricate pe parcursul colaborării cu compania londoneză Vickers Armstrong Ltd. Preluarea de către firma cehoslovacă Zbrojowka-Brno a dus la reproiectarea producției de arme și muniție de infanterie, în baza documentației de licență. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, concernul german Herman Goring a preluat acțiunile companiei.

În anul 1873, în perioada marelui crah de la Bursa vieneză, când au fost afectate întreprinderile metalurgice de pe glob, fabrica din Cugir nu a fost afectată, ci, din contră, s-a dezvoltat extrem de mult datorită fabricației oțelului pudlat, oțel ce era căutat de foarte multe țări. După șocul marelui crah, fabrica cugireană a angajat masiv specialiști pricepuți în elaborarea oțelului pudlat, din țări europene, și și-a completat dotările tehnice. A fost o perioadă benefică pentru Cugir, șomajul a fost prevenit, salariile au crescut, specialiștii și-au adus familiile, s-au construit locuințe. ”Oțelul pudlat, însușit tehnologic încă din 1799, a salvat uzina de la faliment și a asigurat prosperitatea lucrătorilor. Calitatea oțelului cugirean era superioară altora, deoarece pentru încălzire se folosea lemnul uscat și nu cărbunele tip huilă, care conține mult sulf. Acesta este și motivul pentru care Cugirului i se solicita oțelul pudlat. Specialiștii cugireni puteau garanta conținutul de carbon în așa fel încât realizarea de benzi și profile lungi să fie posibilă prin lipiri succesive”, detaliază ing. Voicu.

Aprovizionarea cu materie primă se făcea de la Govăjdia – Hunedoara, cu căruțele, până la Cugir, distanța fiind cam de 80 km, carele putând transporta 2.000 – 3.000 kg de lingouri din fontă, un transport durând două zile. Un an de excepţie a fost 1905, când a fost pusă în funcțiune calea ferată Șibot – Cugir. De atunci, cei aproape 80 de căruțași nu au mai fost solicitați la transportul fontei de la Govăjdia. ”Se poate presupune că existența șinei de fier pentru obada roții de car, aflată în triada monumentului, se datorează uriașei producții de roți pentru carele cu care era transportat fierul. Am consultat mai mulți specialiști în domeniul prelucrării la cald a fierului, respectiv forjori, turnători, laminatori cu experiență, din Cugir și nu numai. Denumirea oțelului pudlat, care a salvat uzina de faliment, se cuvine să fie cuprinsă în denumirea monumentului, cel mai important pentru fabrică și orașul Cugir”, transmite ing. Voicu.

Din anul 1925, fabrica din Cugir a pus accent pe dezvoltarea prelucrării prin așchiere a metalelor, deformări la rece ale tablelor subțiri, în detrimentul produselor metalurgice. ”Concluzia este că momentul de vârf al producției oțelului pudlat poate fi considerat ca evenimenul ce a determinat ridicarea monumentului cugirean. Acesta poate fi denumit «Monumentul Fierului Pudlat Cugirean». O realitate a anului 1952 a fost faptul că transportul uzinal la UMC se realiza cu un autocamion de 3 tone, 8 care și 24 de cai de tracţiune”, concluzionează ing. Aurel Voicu.
Nicoleta IDITA-TOMUȚA

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI