Curier Județean

IȘJ Alba: Elevii din clasele terminale de liceu SE POT ÎNSCRIE la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul Școlar Județean Alba a transmis că elevii din clasele terminale de liceu XII/XIII se pot înscrie la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018. Înscrierea candidaților se va face în perioada 29 ianuarie – 2 februarie, iar prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

”Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, articolul 78 aliniatul 7 „Evaluările A,B,C și D, prevăzute la articolul 77, aliniatul 4, se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ, în timpul anului școlar, pe parcursul semestrului al II-lea, în fața unei comisii prezidate de directorul unității de învățământ și numite prin decizie a inspectorului școlar general, în condițiile stabilite prin metodologie specifică”.

Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen de bacalaureat național 2018, se desfășoară conform Anexei la OMEN nr. 4792/31.08.2017, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2018 – în perioada 29 ianuarie – 02 februarie 2018.

Evaluarea competențelor pentru prima sesiune de examen de bacalaureat național 2018, se desfășoară conform Anexei la OMEN nr. 4792/31.08.2017, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2018 și încep în semestrul al II-lea,  din data de 12 februarie și durează până  în 22 februarie.

În concluzie TOȚI ELEVII din clasele terminale de liceu, SE POT ÎNSCRIE la examenul de bacalaureat național 2018”, a transmis IȘJ Alba într-un comunicat de presă.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026 Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani.  Această realizare remarcabilă […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia: „Educația înseamnă nu doar teorie, ci și experiență practică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia Vineri, 3 aprilie 2026 a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansarea oficială a noului program de studii ăn sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale”. „Acesta completează oferta noastră de studii duale, alături de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba: Experiență bogată în managementul sportiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba Direcția Județeană de Sport Alba are un director executiv interimar nou. Este vorba de Marius Toma. Acesta a fost detașat la Alba Iulia din structura similară din județul Dolj pentru o perioadă de 6 luni, numirea sa fiind făcută în 4 […]

Citește mai mult