IPJ Alba aduce în atenția cetățenilor noile prevederi cu privire la legitimarea persoanei. Care sunt obligațiile cetățenilor
La sfârșitul lunii ianuarie 2020, vor intra în vigoare prevederile Legii 192 din 2019 care modifică și completează unele acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. IPJ Alba aduce în atenția cetățenilor noile prevederi cu privire la legitimarea persoanei.
Stabilirea identității unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.
Polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în situația în care:
a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;
d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;
h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.
De asemenea, polițistul este obligat să aducă la cunoștință persoanei, verbal, motivul legitimării.
La solicitarea polițistului, persoana are obligația de a înmâna acestuia actele de identitate și de a comunica informațiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identității sale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | „Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia
„Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia La Sala Unirii din Alba Iulia, în aripa de nord, a avut loc, joi, 26 martie 2026, vernisajul unei expoziții-eveniment de grafică românească, „Brâncuși 150”. Proiectul a fost inițiat de Fundația Inter-Art Aiud și organizat la Alba Iulia sub egida Consiliul Județean Alba […]
VIDEO EXCLUSIV | Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna: „Semnifică vechimea orașului”
Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna Primăria Zlatna a lansat marți, 24 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de atribuire prin licitație publică a contractului de lucrări rămase de executat în vederea reabilitării clădirii Serviciului Public de Gospodărire Comunală. Valoarea totală estimată […]
OFICIAL | Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul
Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, joi, 26 martie 2026, cu unanimitate de voturi un proiect de hotărîre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” – post – mortem – halterofilului Andrei Socaci. După […]
