Curier Județean

IPJ Alba: 269 de persoane din Alba, DEPISTATE că nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă acțiunile de verificare a autorităților, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate pe raza județului Alba.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost depistate 269 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi de peste 7.500 de lei.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 210 polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 85 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 137 de mijloace de transport, din care 70 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.676 de persoane.

Echipele de control au depistat 269 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.580 lei.

De exemplu, în municipiul Alba Iulia a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 18 societăți comerciale, 50 de mijloace de transport și au fost legitimate 104 persoane.

Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, din care 28 penru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Abrud polițiștii au verificat 15 societăți comerciale, au legitimat 68 de persoane și au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Polițiștii vor efectua, zilnic, verificări, pentru binele tuturor, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

24 mai 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, 24 mai 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT pe Autostrada A1 Sebeș-Deva: Un autoturism a acroșat un camion care transporta stupi de albine, în zona Șibot. O persoană rănită / Trafic îngreunat

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT pe Autostrada A1 Sebeș-Deva: Un autoturism a acroșat un camion care transporta stupi de albine, în zona Șibot. O persoană rănită / Trafic îngreunat Traficul rutier este îngreunat pe autostrada A1, în zona localității Șibot. Asta din cauza producerii unui eveniment rutier în care ar fi implicate două autovehicule. Anunțul a fost făcut de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou pas spre realizarea marelui adăpost pentru câini fără stăpân de la Câlnic: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiectul de peste un milion de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas spre realizarea marelui adăpost pentru câini fără stăpân de la Câlnic: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiectul de peste un milion de euro Consiliul Județean Alba a solicitat aviz de mediu pentru proiectul în valoare de peste un milion de euro care vizează realizarea unui mare adăpost pentru câini fără […]

Citește mai mult