Actualitate

Ion Mărgineanu: Segmente albaiuliene ale patrimoniului naţional

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    „Promovarea turismului ca parte integrantă a dezvoltării economice şi sociale a judeţului este o stare de spirit la Consiliul Judeţean Alba”, afirmă preşedintele Ion Dumitrel.
„Un ghid reflectă realitatea imprevizibilă, superbă, dificilă pe alocuri, dar obiectivă a locurilor pe care merită să le vezi, să le simţi cu inima dezlănţuită”, spune Dan Mihai Popescu, coordonator de proiect, director.
„Consiliul Judeţean Alba a deschis un drum spre sufletul tuturor creatorilor, sprijinindu-i în promovarea propriei vocaţii, cum nimeni n-a făcut acest pas. Pentru cultură merită toate eforturile”, ne asigură directorul Ioan Bodea.
Trei păreri care converg întru acelaşi scop: dezvoltarea culturii şi civilizaţiei pe arealul judeţean şi naţional. În acest sens ne permitem să prezentăm câteva titluri apărute în pagini datorate acestei instituţii :
1. Judeţul Alba – Ghid turistic. Ediţia a II-a sub semnătura autorilor Florian Rareş Tileagă, Cristina Cofaru, Ovidiu Haţegan, Diana Cutinici, Clarisa Iordache – un ghid ce ne alungeşte respiraţia inimii peste frumuseţea unei patrii înrădăcinate în râul şi ramul judeţului Alba. Felicitările – foto-text se cuvin. Atenţie doar: din multitudinea aspectelor lipsesc unele. Un exemplu: Cetatea de la Lopadea Veche. A se vedea sinteza  lui Ştefan Pascu, etc.
2. Monumente de cult din patrimoniul cultural al judeţului sub zona Aiud. Excelentă monografie a credinţei!
3. Mărturii etnografice mai aproape de cultură – judeţul Alba, lipseşte cel mai fierbinte nucleu etnografic – Lopadea Românească.
4. Ţinutele istoriei. Epoci traversate de costumaţii diverse în număr de 20 – oglinzi deopotrivă arheologice, mănăstireşti – divertismente ale unei istorii frământate, personaj al unei singure strategii – promovarea spre lume a unor ferestre ale demnităţii şi înţelepciunii, locul în care totul prinde viaţă: Muzeul Naţional al Unirii.
5. Ţara Secaşelor. Album comentat. O ţară mereu cu faţa spre răsăritul de soare, rădăcină demnă a Limbii Române, limbă ca veşnicie ce „s-a născut la sat”. Felicitări!
6. Obiective cultural-turistice din judeţul Alba.
Sunt doar câteva pagini din truda pluridimensionistă a unor instituţii ce aparţin Consiliului Judeţean Alba, completată cu biografii mereu în mişcare, luate ca respiraţie a unui patrimoniu fără egal. Am punctat doar file din măreţia unui destin: promovarea valorilor în ultimii doi ani.

Ion MĂRGINEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sume URIAȘE cheltuite în România pentru mâncarea și confortul deținuților. Administrația Penitenciarelor, contract de peste 70 milioane lei numai pentru alimentele de bază

Ioana Oprean

Publicat

în

Sume URIAȘE cheltuite în România pentru mâncarea și confortul deținuților. Administrația Penitenciarelor, contract de peste 70 milioane lei numai pentru alimentele de bază Sistemul penitenciarelor din țara noastră implică cheltuieli consistente suportate integral din bugetul public, iar datele oficiale făcute publice de Administrația Națională a Penitenciarelor arată dimensiunea reală a costurilor generate de hrana, igiena, […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări” Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra provocărilor periculoase de pe TikTok. Instituția transmite că determină unii utilizatori, printre care și minori, să comită gesturi riscante, pentru vizualizări. ,,Atenţie la provocările periculoase din mediul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni ANM a emis vineri, 16 ianuarie 2026, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 19 ianuarie – 16 februarie. Potrivit meteorologilor, vremea […]

Citește mai mult