Ioan Lazăr: ALDE susține fermierii și agricultura. Apreciez munca angajaților de la APIA, care au un volum de muncă foarte mare
Ioan Lazăr a declarat că ALDE va susține în continuare fermierii, agricultura și acordarea subvențiilor, dar în același timp militează pentru simplificarea procedurilor și pentru tot ceea ce vine în ajutorul celor din acest domeniu de activitate.
În contextul modificărilor aduse legii Salarizării, Ioan Lazăr a spus că a aflat că veniturile angajaților de APIA au scăzut mult și că aceștia se simt defavorizați.
El nu a făcut comentarii cu privire la cuantumul salariilor lor, precizând că nu știe cu ce procent au scăzut și cât câștigă acum dar a afirmat că la AFIR și la POSDRU, instituții ai căror angajați nu au un volum de muncă atât de mare, nu s-au diminuat veniturilor.
”Sunt în cunoștință de cauza privind munca celor de la APIA deoarece dețin o fermă de animale și o suprafață de pășune de foarte mulți ani. De când am început să depun dosarul pentru subvenții am observat că angajații de la APIA au un volum de muncă foarte mare”, a spus Lazăr.
De asemenea, el a apreciat ca fiind foarte bună decizia de deschidere a unui nou centru APIA la Zlatna.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]
FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”
Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]