Politică Administrație

Ioan Dîrzu, mesaj pentru primarul Mircea Hava: Îl provocăm să candideze să primească bătaie

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul Ioan Dîrzu a spus, joi, că PSD Alba îl provoacă să candideze, la Primăria Alba Iulia, pe actualul edil, Mircea Hava, ”să primească bătaie”.

Ioan Dirzu06Președintele PSD Alba a afirmat că singurul obiectiv cu care se mândresc albaiulienii, și cam de mult timp, este Cetatea Alba Carolina.

În acest sens, deputatul a amintit de vizita ambasadorului SUA în România la Alba Iulia. ”A fost chemat să ne viziteze Cetatea. E ceva cu care ne mândrim, dar este singurul și cam de mult timp ne mândrim cu acest obiectiv și atât. Credem că atragerea de fonduri europene în acel proiect era menirea autorității locale. Adică angajații primăriei și-au făcut datoria. Noi așteptăm și alte obiective”, a opinat Ioan Dîrzu.

”Piața a cerut în fața Consiliului județean Alba și a primarului demisii. Asta trebuie să înțeleagă și le vom spune din ce în ce mai des și din ce în ce mai vehement”, a declarat Dîrzu, referitor la protestele de săptămâna trecută generate de tragedia din clubul bucureștean Colectiv.

”Câtă somitate poți să fi să mai ceri un al 7-lea mandat. Dacă n-ai dovedit, și n-ai făcut treabă, în 2 – 3 mandate, du-te domnule acasă”, a mai spus deputatul PSD de Alba.

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult