Ioan Dîrzu: „Mă bucur că prin candidatura mea am speriat apropiaţii lui Hava!”
Anunţul candidaturii preşedintelui PSD Alba, dr. Ioan Dîrzu, la Primăria Alba Iulia şi mai ales faptul că el este cotat ca principal favorit al opoziţiei pentru această funcţie, toate acestea au generat o amplă dezbatere în presă şi în rândul opiniei publice din municipiu. Cei mai mulţi dintre votanţii PSD şi USL s-au bucurat să vadă că un lider important al opoziţiei intră în lupta pentru primărie, iar gestul lui Ioan Dîrzu, singurul lider care şi-a exprimat deschis intenţia de a candida la funcţia de primar la viitoarele alegeri locale, a atras simpatie, dar şi critica adversarilor politici. „Mă bucur că am reuşit să atrag atenţia albaiulienilor atunci când mi-am anunţat candidatura la Primăria Alba Iulia. Consider că liderii partidelor de opoziţie au responsabilitatea să demonstreze oamenilor că pot gestiona cum trebuie destinele comunităţii locale, iar pentru mine Alba Iulia este locul de unde trebuie începută reconstrucţia judeţului. Avem nevoie de investiţii importante care să aducă noi locuri de muncă, de un oraş dezvoltat uniform şi modernizat, în care noi şi copiii noştri putem să ducem un trai decent. Prea mulţi sunt cei care pleacă din Alba Iulia în cautarea unui viitor incert şi consider că, în calitate de preşedinte de partid, trebuie să le demonstrez că Alba Iulia are încă mult potenţial, e nevoie doar de o mai bună gestiune”, a declarat candidatul la Primăria Alba Iulia, Ioan Dîrzu. În legătură cu recentele sondaje de opinie date publicităţii, preşedintele PSD Alba a spus: „În perspectiva candidaturilor USL, ambele partide realizează mai multe sondaje de opinie. Interesant este că în sondajul liberalilor eu nu am apărut deloc, în timp ce în sondajul PSD candidatura mea a fost luată în considerare şi a reieşit că sunt candidatul USL cu cele mai mari şanse pentru a-l învinge pe Hava. Personal, mă bucur că prin candidatura mea am speriat gaşca lui Hava, care de o săptămână depune eforturi disperate pentru a-mi retrage candidatura. Vreau să le spun albaiulienilor că nu voi mai lăsa municipiul să cadă pradă hoţiei portocalii şi vreau, prin candidatura mea, să schimb faţa oraşului nostru. Alba Iulia este în opinia mea ţinută în trecut de un primar depăşit, care şi-a pierdut interesul în a se ocupa aşa cum trebuie de vieţile albaiulienilor, fiind mai interesat de proiectele megalomane ale Elenei Udrea”. (S. I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]