Rămâi conectat

Politică Administrație

Ioan Dîrzu: „În Alba doar PSD este reprezentantul legitim al Uniunii Social Liberale”

Alexandra Mates

Publicat

în

Deputatul Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, reacţionează dur la acuzaţiile aduse de către colegii de alianţă, senatorul Teodor Atanasiu, Florin Roman, vicepreşedinte CJ Alba şi purtător de cuvânt al PNL Alba şi consilierul local Rareş Buglea. Aşadar şirul replicilor „picante” continuă în sânul USL Alba.

Alba FEST 2025

În cadrul conferinţei de presă de săptămâna trecută a organizaţiei PNL din judeţul nostru, principalele ţinte ale atacurilor au fost social-democraţii Ioan Dîrzu şi Ovidiu Jidveian. “Sunt neserioși! Pinochio politicii albaiuliene! Vă rog să îl ignorați pentru că nu poate fi băgat în seamă! (referitor la deputatul Ioan Dîrzu)! Jidveian și Crișan au rupt USL-ul în Consiliul Local Alba Iulia!”“Vrem să refacem ABC-ul opoziției!”; “În unele locuri, colaborarea scârțâie, și scârțâie rău!”, au fost doar câteva dintre referirile liberlilor la adresa liderilor PSD Alba.

Într-un comunicat de presă, deputatul Ioan Dîrzu răpunde acuzaţiilor:

Spre deosebire de adjunctul lui Ion Dumitrel de la Consiliul Judeţean, nu voi folosi acest prilej pentru a critica atitudinea colegilor liberali care speram să înţeleagă că viziunea, valorile şi principiile USL nu se negociază. În calitate de deputat PSD ales cu sprijinul Uniunii Social Liberale, şi mai ales de reprezentant ales în Camera Deputaţilor cu cel mai mare număr de voturi din judeţul Alba, nu pot să mă îndepărtez de promisiunile făcute în timpul campaniei care ne-au permis nouă să câştigăm aceste alegeri. Mă refer aici la dorinţa oamenilor de a scăpa de PDL, Boc, Blaga şi Traian Băsescu şi de a vota pentru altfel de politicieni care au făcut ceva în viaţă şi sunt dornici să lupte la Bucureşti pentru interesele judeţului Alba. Din câte ştiu eu şi domnul senator Teodor Atanasiu a fost ales cu acelaşi mesaj, iar dacă la alegerile locale ar fi făcut tandem cu un candidat PSD la Primăria Alba Iulia ar fi câştigat Consiliului Judeţean. Acum că văd aceste atacuri se pare că se confirmă faptul că unii oameni din tabăra liberală au fost direct interesaţi ca domnul Atanasiu să piardă alegerile locale,  fiind mai degrabă interesaţi de propriile funcţii şi de lupte sterile şi fără argumente cu aliaţii politici.

Deputatul mai spune că atacurile fără precedent lansate de liberali au survenit ulterior alegerii noii conduceri a PSD Alba ca urmare a mai multor critici adresate de liderii social democraţi faţă de modul în care administraţia publică locală din Alba Iulia şi judeţeană alege să îşi exercite atribuţiile.

PSD Alba nu are stăpâni în politică. Noi ascultăm doar de voinţa alegătorilor. Pentru că oamenii îşi doreau un USL puternic şi unit în Alba am renunţat la orgoliile politice pentru binele Uniunii. De asemenea la alegerile organizaţiei judeţene a PSD am căutat să aducem toţi colegii în aceeaşi echipă şi se pare că am atins aici unele interese externe care îşi doreau un PSD divizat. Vreau să le spun clar acestora că PSD Alba ştie să aibă grijă de proprii primari, de aceea PSD şi-a mărit numărul de primari faţă de alegerile din 2008 reuşind să câştige în plus chiar şi două oraşe şi un municipiu. Din păcate în ciuda eforturilor domnului Atanasiu, colegii săi au reuşit să piardă o primărie faţă de 2008 conducând la propria sa înfrângere. Acum îmi dau seama de ce adjunctul de la Consiliul Judeţean nu a susţinut deloc USL în acea campanie.

De asemenea, vreau să le spun celor care ne ameninţă că nouă social democraţilor din Alba nu ne este teamă de adversarii noştri. De aceea am căutat personal să mă supun mereu votului uninominal tocmai pentru a putea să vorbesc în numele cetăţenilor care m-au votat. Alţii în schimb se ascund în spatele unor sigle de partid.

În final, Ioan Dîrzu face apel către liderul liberalilor din Alba: ” Fac un apel la colegul meu, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, să revină în legalitate şi să respecte protocolul USL. Am toată încrederea că la experienţa sa politică nu va lăsa nişte profitori să manipuleze miile de membrii PSD, PNL şi PC din judeţ”.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu Doi kilometri de asfalt ca-n palmă au fost așternuți la Cenade, după ce administrația locală a finalizat lucrările la rețeaua de canalizare. În comuna Ciugud, lucrările la podul de la Hăpria […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Negocierile sunt despre a găsi un compromis, nu despre a-ți impune punctul de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Negocierile sunt despre a găsi un compromis, nu despre a-ți impune punctul de vedere Din păcate, negocierile pentru formarea unui nou guvern trenează, iar asta din cauza faptului că distinșii domni de la USR, obișnuiți până mai ieri cu cearta internă, au transferat acest obicei în cadrul discuțiilor cu […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Ponta, reacție dură după verdictul în procesul cu DNA: „Vinovații rămân intangibili. Voi continua lupta pentru dreptate”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Victor Ponta, reacție dură după verdictul în procesul cu DNA: „Vinovații rămân intangibili. Voi continua lupta pentru dreptate” Victor Ponta a reacționat după verdictul Tribunalului București în procesul pe care l-a deschis în 2024 împotriva DNA și a procurorului Jean Uncheșelu pentru dosarul din 2015. Atunci, politicianul a fost înlăturat din funcțiile de președinte al […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea