Politică Administrație
Întreabă-l şi tu pe primar!
Scrisoare deschisă adresată primarului municipiului Aiud, domnul Horaţiu Josan
Domnule primar al Aiudului,
Am aşteptat suficient timp, credem noi, ca dumneavoastră să remediaţi o situaţie incompatibilă cu cea a unui om care respectă principii şi nu le declară doar. Picătură cu picătură, paharul răbdării s-a umplut şi suntem nevoiţi, în numele multor aiudeni, să vă cerem clarificarea publică a statutului pe care purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud îl are în organigrama instituţiei pe care, efemer, o administraţi.
Nu am fi făcut acest lucru dacă nu am fi remarcat, fără prea mare efort, faptul că deşi Aiudul nu parcurge o perioada de prosperitate, edilul oraşului îşi permite atât un Şef serviciu comunicare şi relaţii publice, cât şi un Purtător de cuvânt. Dar poate că acest lucru nu ar fi fost unul supărător, dacă am fi constatat că înclinaţia spre atât de multă comunicare ar fi venit din respectul pentru cetăţeni pe care ar fi trebuit să-l dovedească municipalitatea aiudeană.
Nu e cazul, pentru că în Săptămâna Luminată, purtătorul de cuvânt al Primăriei ne-a explicat, a nu ştiu câta oară, cât de grozav sunteţi dumneavoastră şi cum nu cădem toţi pe spate din acest motiv. Ba chiar ne-a sugerat, cu subiect şi predicat, “că trebuie să îndurăm” şi, mai grav, “că nu se va întâmpla nimic diferit faţă de alţi ani”.
Dar să revenim la problema pe care nu aţi reuşit să o gestionaţi onest, cu respectarea legii: cea a statutului unuia din angajaţii Primăriei. Atâta timp cât purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud este plătit din taxele şi impozitele aiudenilor, adică din bani publici, datoria lui este să răspundă cu decenţă solicitărilor cetăţeneşti, chiar dacă acestea nu sunt laude la adresa dumneavoastră. Este nepermis ca purtătorul de cuvânt al Primăriei să exprime consideraţii politice sau să certe, pur şi simplu, cetăţenii Aiudului, pentru că nu se înrolează în corul aplaudacilor dumneavoastră. Şi asta, culmea, în timpul programului de lucru! Una este să informezi cetăţeanul şi alta este să faci campanie electorală în mod continuu, în dispreţul absolut al bunului simţ şi, bineînţeles, al legii.
Concret, vă dăm ocazia să lămuriţi public onestitatea, legalitatea şi moralitatea de care dă dovadă (sau nu) purtătorul de cuvânt al Primăriei, răspunzând următoarelor întrebări:
1. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud este plătit din bani publici?
2. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud este funcţionar public, sau nu?
3. De ce această persoană nu are declaraţia de avere postată pe site-ul instituţiei?
4. De ce toleraţi, deşi (ar trebui să) cunoaşteţi cadrul legal, ca purtătorul de cuvânt să exprime opinii politice în interiorul instituţiei? Puteţi argumenta de ce apariţiile publice ale purtătorului de cuvânt cuprind atacuri politice şi nu informări cu privire la administrarea oraşului?
5. Sesizaţi vreo diferenţă între “purtătorul de cuvânt al Primăriei” şi “purtătorul de cuvânt al primarului”? Cine ar trebui
să-l plătească pe cel din urmă?
6. Cât timp vă este necesar să remediaţi această situaţie?
7. Când veţi face publice fişele postului pentru funcţia de “Şef serviciu comunicare şi relaţii publice” şi pentru cea de “Purtător de cuvânt”?
8. Vă veţi cere vreodată scuze aiudenilor?
Până când nu veţi clarifica public aceste lucruri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud demonstrează a fi purtătorul de vorbe al partidului dumneavoastră, dar plătit din banii noştri, ai aiudenilor. Curat legal şi principial!
Biroul de presă al PDL Aiud

Politică Administrație
Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”
Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”
Senatul a adoptat ieri cadrul legal ce va permite finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a centralei nucleare de la Cernavodă, făcând astfel încă un pas important spre dobândirea independenței energetice a României. Obiectiv energetic de importanță națională, termocentrala de la Iernut se afla într-un stadiu de execuție de circa 90% dar, din cauza unor probleme ale constructorului spaniol, contractul a fost reziliat și investiția s-a blocat.
În condițiile actuale de criză energetică, marcată de un context geopolitic complicat și imprevizibil, în care invazia rusă în Ucraina are efecte negative asupra întregului sistem energetic european, era necesară identificarea și adoptarea unor soluții legislative care să permită finalizarea în timp util a unor obiective energetice de o importanță deosebită, așa cum este și centrala de la Iernut, care va furniza o importantă cantitate de electricitate în sistemul național. În discuțiile și negocierile pe care le-am avut ieri cu colegii mei senatori, atât în comisiile reunite de specialitate, cât și la votul din plenul Senatului, am căzut de acord să creăm cadrul legal astfel încât, în situația obiectivelor de investiții nefinalizate, de acest tip, entitățile contractante să poată aplica procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale, pentru restul de executat, dacă acesta este de maxim 40% din stadiul fizic aferent proiectului de investiții. Astfel, modificând în Senat Legea 250/2022, de aprobare a OUG 54/2022, care modifica Legea 96/2016, privind achizițiile sectoriale, am flexibilizat cadrul legal privind achizițiile, permițând reluarea lucrărilor la Iernut, unde sperăm ca prima din cele 2×1 unități (215MWe) să fie pusă în funcțiune până la finele anului viitor.
De asemenea, am introdus și o altă prevedere care se referă la energia nucleară și care va permite Statului Român să atribuie contractul pentru finalizarea centralei de la Cernavodă printr-o procedură de negociere fără invitație prealabilă, indiferent de stadiul fizic de realizare al proiectului de investiții.
Având în vedere că, în mai puțin de 5 ani, reactorul 1 de la Cernavodă, cu o putere de 700 MWh, va intra în revizie și retehnologizare pentru 2 ani, iar din 2029 și reactorul 2 va intra în același proces de retehnologizare, era nevoie de un cadru legal care să răspundă acestei situații de urgență extraordinară, generată de conflictul armat din vecinătatea granițelor României și de criza energetică din Europa. Este bine-cunoscut că licitațiile în România și mai ales procedurile lungi și greoaie de contestare, sunt o mare problemă și fără un astfel de cadrul legal am fi riscat să ne aflăm într-o situație periculoasă, în care licitațiile s-ar fi extins pe ani de zile, iar România nu ar mai fi avut energie suficientă.
Sorin Ioan BUMB,
Senator PNL de Alba
Politică Administrație
FOTO| Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi, 13 mai, în mod oficial, iar omagiile pentru această personalitate culturală au început să fie prezentate de către autorități.
Radu Cristian, consilier local al municipiului Sebeș și președinte interimar al organizației PSD din oraș a scris un mesaj pe contul său personal de socializare, cu ocazia acestei zile.
„Spunem START Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, la Sebeș!
Astăzi, în compania parlamentarilor Radu Tuhuț și Călin Gheorghe Matieș, a domnului secretar de stat Daniel Zdrânc și a primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, am depus o coroană de flori la statuia ilustrului nostru scriitor.
Așa cum se cuvine la un eveniment de o asemenea însemnătate pentru orașul nostru iubit, al cărui prestigiu este strâns legat de numele acestui gigant al literaturii, consilierii locali PSD Sebeș și membrii organizației locale au fost de asemenea prezenți la acest moment solemn.
Ne-am deplasat mai apoi și la mormântul scriitorului Lucian Blaga, pentru a-i acorda respectul cuvenit pentru punerea comunității noastre pe harta culturală a țării, prin operele memorabile create de acesta.
Ultima noastră oprire s-a realizat chiar la casa memorială a prestigiosului scriitor, unde Festivalul Internațional care îi poartă numele a început în mod oficial, la ora 11:00.
PSD Sebeș va continua să păstreze vie amintirea acestui colos cultural al țării noastre, deoarece însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”, a fost mesajul lui Radu Cristian.
Politică Administrație
Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Am susținut și inițiat, alături de colegii mei din PSD, un proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru etnicii români din Ucraina și din celelalte comunități istorice care își doresc să studieze în România. Țara noastră are datoria morală și obligația legală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor.
Proiectul a primit votul deputaților și senatorilor și va produce efecte doar după ce va fi promulgat de către președinte și va fi publicat în Monitorul Oficial. Inițiativa PSD va oferi tinerilor români din Ucraina și din alte comunități istorice resursele financiare necesare pentru a putea studia la universitățile din România. Bursele cresc de la 65 de euro/lună la valoare echivalentă burselor sociale acordate studenților din România, care trebuie să acopere integral cheltuielile cu masa și cazarea studenților.
Această valoare este stabilită de fiecare universitate în parte dar nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), astfel încât să acopere cheltuielile cu masa și cazarea. Pentru anul universitar 2021-2022 valoarea minimă propusă de CNFIS a fost de 700 lei/lună.
Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni va fi egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat.
Bursele românilor de pretutindeni se vor acorda pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii acestora pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții cetățeni români.
PSD își dorește ca prezenta lege să intre în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024. PSD este alături de românii de pretutindeni!
Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Ştirea zileiacum 16 ore
Nemulțumire printre cele peste 60 de cadre medicale angajate la Spitalul din Aiud pe perioada pandemiei: „Ne-am pus viețile în pericol și nu primim nici o șansă”
-
Sportacum 21 de ore
Bogdan Sava, noul golgheter al Ligii a 4-a, după Energia Săsciori – GT Sport Alba Iulia 5-0
-
Sportacum 21 de ore
“Fotbal în familie”, ediția inaugurală, o reușită! Familia Avram, din Cugir, laureata competiției AJF Alba
-
Sportacum 21 de ore
Finala Cupei României, faza județeană, în 11 iunie | Ultimul act al competiției “KO”, la Daia Română, în premieră
-
Ştirea zileiacum 14 ore
FOTO| Sală de sport modernă într-o comună din Alba: Tribune cu 102 locuri, teren de baschet, tenis și volei cu suprafață de gardă aferentă fiecărui sport în parte
-
Sportacum 21 de ore
Powerlifting de aur: uniristul Andrei Irimie – iarăși campion european | Delegația României, 31 de medalii și locul 3 pe națiuni!
-
Actualitateacum 22 de ore
EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 clasa a IV-a: Modele de subiecte. ASTĂZI începe examinarea
-
Curier Județeanacum 20 de ore
SJU Alba Iulia încurajează pacienții să utilizeze sistemul online de programări, pentru consultații în Policlinică. Cum se realizează o programare
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba: 504 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
-
Actualitateacum 13 ore
Amenzi drastice și până la 7 ani de închisoare pentru cei care ucid sau chinuie animale: Legea, publicată în Monitorul Oficial
-
Actualitateacum 11 ore
Profesorii nu vor mai avea voie să dea meditații elevilor din clasele la care predau: Anunțul ministrului Educației