Într-o singură zi, polițiștii au aplicat peste 160 de amenzi și au constat 11 infracțiuni. Nouă permise au fost reținute
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la 39 de evenimente, au aplicat peste 160 de amenzi şi au constatat 11 infracţiuni. În perioada imediat următoare, vor fi intensificate acţiunile, în special în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea ilegalităţilor generate de comerţul cu alimente, brazi de Crăciun şi articole pirotehnice.
Ieri, 17 decembrie a.c., poliţiştii din Alba au intervenit la 39 de evenimente, din care 37 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.
Au fost constatate 11 infracţiuni şi au fost aplicate 162 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 37.095 lei, din care 31 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 126 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Dintre sancţiunile aplicate pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 69 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Au fost reţinute 9 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care două pentru alcool şi unul pentru depăşirea, cu peste 50 de kilometri/oră a limitei legale de viteză.
Acţiunile poliţiştilor, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dedicate creşterii siguranţei cetăţenilor vor continua, în perioada imediat următoare, urmând a fi intensificate controalele în pieţe, târguri societăţi comerciale dar şi în traficul rutier.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10 martie 2026 | Trafic îngreunat pe Calea Moților din Alba Iulia, sectorul Kaufland-Micești: Lucrări de curățare a rigolei stradale
Trafic îngreunat pe Calea Moților din Alba Iulia, sectorul Kaufland-Micești: Lucrări de curățare a rigolei stradale Pe strada Calea Moților din Alba Iulia, pe sectorul cuprins între Kaufland și Micești, se desfășoară, marți, 10 martie 2026, în intervalul orar 9.00 – 15.00, lucrări de curățare a rigolei stradale. Din acest motiv, traficul rutier poate fi […]
FOTO | Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, rezultate impresionante la Campionatul Național de Haltere Seniori: A obținut calificarea cu un total de 143 kg
Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, rezultate impresionante la Campionatul Național de Haltere Seniori: A obținut calificarea cu un total de 143 kg Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia și elevă la LPS Alba Iulia, a obținut rezultate bune la Campionatul Național de Haltere Seniori (Cupa României + Calificări), […]
FOTO | Maria Hălălaie-Ovari, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul I la Concursul Național „Prietenii muzicii” 2026, desfășurat la Sibiu
Maria Hălălaie-Ovari, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul I la Concursul Național „Prietenii muzicii” 2026, desfășurat la Sibiu Performanță de excepție a unei eleve a Liceului Teoretic Teiuș. Maria Hălălaie-Ovari, din clasa a V-a, a obținut Premiul I la Concursul Național „Prietenii muzicii”, desfășurat la Sibiu. „Prin talent, muncă și pasiune pentru muzică, […]