Interviu cu dl. Ilie Tomuş – primarul localităţii Şibot
Şibot – o comună cu oameni harnici, ce se modernizează pas cu pas
– Domnule primar, pentru început v-am ruga să ne faceţi o prezentare a comunei şi a oamenilor acestei frumoase localităţi.
– După cum se ştie, comuna Şibot este traversată de râul Mureş şi are în administrare satele Şibot, Balomir, Băcăinţi şi Sărăcsău, câte două pe fiecare parte a râului, însumând o suprafaţă totală de 4.172 de hectare pe care sunt aşezate 1.160 de gospodării cu o populaţie de 2.353 locuitori (după recensământul din 2011). Comuna noastră are de asemenea 4 şcoli şi 2 grădiniţe. Localitatea se distinge prin farmecul său unic de comună primitoare, cu oameni gospodari, prietenoşi şi ospitalieri.
– Domnule Ilie Tomuş, care sunt principalele realizări pe care le-aţi înfăptuit în cursul mandatului pe care îl încheiaţi în această primăvară, în calitate de primar al comunei?
– Printre cele mai importante realizări din mandatul meu aş enumera unele lucrări ce ţin în mod deosebit de infrastructura locală, cum ar fi: asfaltarea străzii Gării şi a zonei parcului la Şibot, precum şi pietruirea în proporţie de 90 la sută a drumurilor săteşti; asfaltarea drumului la Sărăcsău -Băcăinţi (la Băcăinţi şi o arteră secundară), asfaltarea cu dale pe strada Morii la Balomir – din partea de jos şi până la subtransversala CFR. Tot la Balomir am reuşit să introducem apă potabilă şi să facem o aducţiune de apă până la Sărăcsău, anul trecut, precum şi să instalăm două cişmele noi şi doi hidranţi. Urmează ca în luna aprilie să finalizăm lucrările exterioare de introducere a apei potabile la Sărăcsău iar apoi la Băcăinţi. Tot în această perioadă la care ne referim, au fost executate lucrări de decolmatare a arterei râului Cugir, atât în zona Şibot cât şi în zona Balomir şi am realizat un canal pentru desecare pe o lungime de 600 de metri liniari. O altă lucrare importantă pe care am făcut-o o reprezintă reparaţia capitală a punţii pietonale în localitatea Sărăcsău şi a podului plutitor Băcăinţi – Sărăcsău. Tot aici, în cursul anului trecut, am realizat digul de apărare, lucrare executată cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba.
– Din câte am înţeles, aveţi realizări bune şi în domeniul culturii şi în cel al sănătăţii. Ce aţi întreprins în aceste domenii şi care vă sunt planurile de viitor?
– În primul rând doresc să amintesc faptul că am reuşit să modernizăm căminele culturale din Şibot şi din Balomir, pe care le-am dotat cu încălzire centrală, iar din această lună începem şi reparaţiile la căminul cultural din Băcăinţi. Tot pe acest palier am finalizat lucrările la Şcoala generală ”Iosif Sârbu” din Şibot, pe un proiect început în mandatul trecut, şi totodată am reuşit să asfaltăm curtea şcolii, să finalizăm împrejmuirea acesteia şi să montăm două centrale pentru încălzire. De asemenea, pe baza unui proiect PHARE, am modernizat dispensarul medical, s-au reparat anexele, s-a făcut împrejmuirea şi pavarea curţii cu dale, precum şi renovarea Blocului nr 3. La 1 octombrie 2011, de Ziua Persoanelor Vârstnice, în prezenţa d-lui preşedinte al CJ Alba – Ion Dumitrel, a fost inaugurat Muzeul Satului din Şibot, un obiectiv pe care îl aveam în plan de multă vreme şi pe care am reuşit să-l punem astfel la dispoziţia publicului. Nu pot trece cu vederea o altă preocupare a noastră şi anume aceea că printr-un consens în Consiliul local a fost aprobat un proiect prin care s-a realizat, în urmă cu doi ani, bustul primului campion olimpic al României la tir al consăteanului nostru, Iosif Sârbu, al cărui nume îl poartă astăzi şcoala generală din Şibot.
În ceea ce priveşte viaţa spirituală la nivelul comunei noastre, aş dori să amintesc faptul că am realizat lucrări de reparaţii la toate bisericile comunei şi am finalizat execuţia clopotniţei la biserica din Şibot. Tot legat de domeniul cultural, vreau să vă spun că sunt mândru că avem un ansamblu folcloric „Doina Şibotului”, care
s-a remarcat de la înfiinţarea sa, în 2006, prin premiile obţinute la diverse concursuri din ţară şi străinătate. Pot să spun că acesta este un important ambasador al cântecului şi portului popular din zonă, care creează perspectiva de a păstra şi făuri noi relaţii de prietenie cu localităţi din ţări precum Ungaria şi Germania şi de a găsi oportunităţi de înfrăţire cu aceste comunităţi.
– Care sunt perspectivele de dezvoltare ale comunei Şibot în perioada care urmează ?
– Avem depuse proiecte pe Măsura 322 pentru comuna Şibot în valoare de peste 100 de miliarde de lei vechi, pentru realizarea reţelei de apă potabilă şi canalizare, a unei staţii de epurare, precum şi a unor servicii sociale şi after school. Lucrăm de asemenea la terenul de sport şi la parcul de la gară, o investiţie foarte importantă şi foarte necesară pentru petrecerea timpului liber al tinerilor şi copiilor. Tot în domeniul dezvoltării economice a comunei noastre aş mai aminti faptul că de la nivelul Consiliului local a fost eliberat un certificat de urbanism şi s-au primit avizele de construcţie pentru un modul al SC TEA SRL Cugir. Practic, este vorba de construcţia unei hale a acestei firme aici, unde vor fi create locuri de muncă pentru circa 50 de persoane până la toamnă. Aşadar, şi aceasta reprezintă o investiţie destul de importantă pentru comunitate.
De asemenea, unul dintre cele mai mari proiecte aflate în derulare îl reprezintă Grupul de Acţiune Locală (GAL), care reuneşte 11 comunităţi de pe Valea Ampoiului şi Valea Mureşului din sectorul public, sectorul privat (comercial, agricol, silvic) şi care are drept scop dezvoltarea de strategii de promovare a proiectelor locale. Valoarea finanţării din fonduri europene (FEADR) este de 2.856.500 euro. Sediul asociaţiei se află în comuna Şibot şi are 7 salariaţi. Tot ca perspectivă pentru cetăţenii comunei noastre aş aminti oportunităţile de locuri de muncă existente în prezent la autostrada ce se construieşte în zonă, investiţie aflată după cum se ştie în derulare, fiind şi aceasta deci un bun prilej de a rezolva probleme legate de forţă de muncă. Nu în ultimul rând, aş mai aminti proiectul nostru de a moderniza sediul primăriei locale.
– Cum vă descurcaţi cu bugetul local ?
– Avem un buget care depăşeşte cu puţin 18 miliarde de lei (vechi), constituit din taxe şi impozite locale şi defalcări de la bugetul de stat, care ne obligă să ne gospodărim cum putem mai bine. Spun acest lucru deoarece doar sumele pentru indemnizaţia persoanelor cu handicap sunt de circa 1,7 miliarde de lei. Am încercat să reducem numărul beneficiarilor de indemnizaţii în baza Legii 416 privind venitul minim garantat, de la 70 de indemnizaţii la doar 25 de indemnizaţii, dar probleme de rezolvat rămân încă destule.
– Cum caracterizaţi relaţiile care leagă comună Şibot de autorităţile publice judeţene?
– Relaţiile noastre cu autorităţile judeţene au fost deosebite şi sunt deosebite, în special cu dl. preşedinte Ion Dumitrel. Probabil din acest motiv am reuşit să realizăm atâtea lucruri bune.
– Care a fost relaţia d-voastră cu consilierii locali în acest mandat şi dacă sunteţi mulţumit de ce aţi înfăptuit?
– A existat în general o relaţie bună cu consilierii locali. În ceea ce priveşte mulţumirea mea faţă de ceea ce am făcut, îi las pe cetăţenii comunei să-şi spună cuvântul când vor merge la vot. Legat de aceasta, vreau doar să vă relatez ce i-am răspuns unui consilier din Opoziţie când m-a întrebat dacă sunt mulţumit de realizările mele. I-am răspuns că eram foarte mulţumit dacă, în consiliul local, consilierii PNL votau pentru construirea la Şibot a unei săli de sport.
– Cu ce gânduri aşteptaţi alegerile locale care vor avea loc nu peste mult timp, respectiv în data de 10 iunie a.c.?
– Sunt sigur că şibotenii vor vota pentru următorul mandat pe cei mai buni, pe cei care vor şti să îi reprezinte cu cinste. Spun acest lucru deoarece nu va fi un mandat deloc uşor, căruia trebuie să îi faci faţă în condiţii de criză, care nu iartă pe nimeni.
– Ce doriţi să le transmiteţi cetăţenilor din Şibot acum când încheiaţi un mandat şi vă pregătiţi pentru câştigarea celui de-al doilea?
– Mai întâi vreau să le mulţumesc pentru sprijinul lor în tot ce am înfăptuit în aceşti patru ani. Doresc de asemenea să le transmit multă sănătate famililor lor, multe bucurii şi împliniri.
– Domnule primar, vă mulţumim pentru interviu şi vă urăm mult succes.
Constantin PREDESCU
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun