Ştirea zilei

Interesul guvernanţilor, mai presus de viaţa minerilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Actuala situaţie a ţării, reflectată în prăbuşirea economiei naţionale cu efecte foarte grave asupra stării materiale şi spirituale a poporului român,  a impus cu necesitate crearea alianţei Uniunea Social Liberală, ca unică şi viabilă măsură de scoatere a ţării din colapsul economico-financiar şi reorientarea acesteia pe un drum cu adevărat democratic, care să ducă la ridicarea progresivă a nivelului de trai al fiecărui român. În aceste zile asistăm cu tristeţe la evenimente care au îndoliat din nou Valea Jiului, lăsând în urmă multă suferinţă, evenimente ce s-au produs din cauza indolenţei actualului guven care consideră mai importantă investirea banilor ţării în afaceri clientelare în interes strict pecuniar, în detrimentul industriei mineritului şi al minerilor. În timp ce unii mor cu zile, în floarea vârstei, pentru a-şi câştiga onorabil bucata de pâine de fiecare zi, alţii din sfera puterii politice îşi permit, cu o aroganţă nemăsurată şi un tupeu inimaginabil, să arunce sume imense de bani pentru obiective turistice şi sportive fără să le pese de situaţia disperată din ţară. Partidul Conservator se delimitează total de acţiunile actualului guvern, care nu ne mai reprezintă pe niciunul dintre noi şi care ştim foarte bine că a ajuns la putere prin fraudă şi minciună, acţiuni specifice  unor escroci, nu unor oameni politici. Trebuie să fim conştienţi cu toţii că actuala putere nu va părăsi conducerea de bună voie, nu pentru că şi-ar pierde privilegiile şi drepturile nemeritate, ci pentru că vor trebui să răspundă în faţa legii şi a poporului pentru faptele lor ce îmbracă forme infracţionale.
ing. Gheorghe FENEŞER, preşedintele Partidului Conservator, Filiala Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu Un accident rutier a avut joi noaptea, în jurul orei 22.00, pe autostrada A1. Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș-Sibiu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost” Locuitorii din Sebeș pot achita, începând de astăzi, 15 ianuarie 2026, taxele și impozitele aferente locuințelor. Mulți dintre contribuabili constată însă creșteri semnificative, sumele fiind cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit O adolescentă de 14 ani, din Zlatna, este dată dispărută de familie după ce a plecat de acasă astăzi și nu a mai revenit la domiciliu. Polițiștii din Alba caută o minoră care […]

Citește mai mult