Curier Județean

Întâlnirile senatorului Alexandru Pereş cu cetăţenii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Săptămânal sau de câte ori are ocazia, senatorul PD-L Alexandru Pereş se deplasează în localităţile componente ale Colegiului uninominal nr. 1, dar şi în cele ale colegiului Apuseni pe care le reprezintă în Parlamentul României. Cu prilejul acestor deplasări, parlamentarul de Alba inventariază problemele cu care se confruntă cetăţenii, dar şi problemele administrative ale primăriilor din acele zone, indiferent de culoarea politică a primarilor care conduc localităţile respective. Ca reper de mare interes pentru cei care i-au acordat sau nu votul, rămân audienţele pe care Pereş le organizează cu precădere lunar, de obicei, la final de săptămână. Ultima sa întâlnire s-a consumat la Cugir, oraşul aflat cu prioritate în sfera sa de preocupări, unde doar de la începutul anului şi până în prezent senatorul Pereş s-a întâlnit cu peste 200 de participanţi din Cugir sau din localităţile limitrofe. Însoţit de directorul AJOFM Alba, Corneliu Engi şi de către reprezentantul Casei Judeţene de Pensii, Nicolae Nartea, parlamentarul a purtat discuţii cu 29 de persoane venite să-i ceară sprijinul pentru rezolvarea unor probleme ce ţin de administraţia publică, de fondul funciar, locuri de muncă, grupele de muncă dar şi multe probleme diverse. Potrivit senatorului Pereş, acesta a propus consilierilor PD-L în Consiliul local să solicite AJOFM Alba prin reprezentantul la Cugir al agenţiei judeţene, dacă sunt de actualitate ofertele cu locurile de muncă de la firme prezentate zilnic în presa locală. „Referitor la acţiunea demarată de conducera UMC privind clarificările legate de grupele de muncă, am cerut conducerii uzinei să urmărească cu atenţie ca înregistrarea solicitanţilor să fie corectă şi operativă”, a declarat Pereş. Tot de la parlamentar am aflat că s-a cerut consilierilor locali ai PD-L să prezinte un proiect de hotărâre în Consiliul Local prin care să se solicite o expertiză privind facturarea incorectă şi ilegală a facturilor de apă emise de APĂ CTTA Cugir precum şi o verificare de specialitate a contoarelor de înregistrare a consumului de apă atât la apometrele firmei cât şi ale consumatorilor. „Am făcut această propunere consilierilor PD-L întrucât multe persoane venite în audienţă reclamă abateri mari de la consumurile înregistrate de consumatori şi cantităţile suplimentare de apă plătite de cetăţeni”, a ţinut să precizeze parlamentarul. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Apulum Agraria la Ighiu, în 19-20 septembrie 2026: Eveniment dedicat agriculturii și tradițiilor. Program complet

Bogdan Ilea

Publicat

în

Apulum Agraria la Ighiu, în 19-20 septembrie 2026: Eveniment dedicat agriculturii și tradițiilor. Program complet Evenimentul Apulum Agraria, dedicat promovării producătorilor locali, tradițiilor și agriculturii, va avea loc în luna septembrie, 19-20 septembrie la Ighiu. În cadrul evenimentului participanții pot găsi: animale de rasă (bovine, cabaline), utilaje și echipamente agricole, cereale și furaje, produse agroalimentare, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Zero amenzi aplicate la Alba Iulia proprietarilor de terenuri cu ambrozie: Au fost trimise aproape 20 de notificări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zero amenzi aplicate la Alba Iulia proprietarilor de terenuri cu ambrozie: Au fost trimise aproape 20 de notificări Sezonul ambroziei, aflat în plină desfășurare în această perioadă a anului, le dă bătăi de cap persoanelor din Alba Iulia care suferă de alergii. În acest context, administrația locală din Alba Iulia a transmis 19 notificări proprietarilor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției

Bogdan Ilea

Publicat

în

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției Primăria Lopadea Nouă a demarat procedura de achiziție a unui buldoexcavator nou, cu o valoare estimată de aproape 450.000 de lei fără TVA. Anunțul de achizișie a fost publicat luni, 14 septembrie 2026 în Sistemul Electronic […]

Citește mai mult