Rămâi conectat

Curier Județean

Inspectorii ITM Alba, în controale la baruri, cluburi de noapte, cafenele și restaurante din județ. Amenzi de peste 20.000 de lei, aplicate săptămâna trecută

Alexandra Mates

Publicat

în

Inspectorii ITM Alba, împreună cu jandarmii, au efectuat săptămâna trecută, 9-15 noiembrie, o serie de controale la restaurante, baruri, cluburi de noapte și cafenele din județ. Este vorba despre prima etapă desfășurată în cadrul Campaniei Naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate cod CAEN 56 – restaurante şi alte activităţi şi servicii de alimentaţie publică (baruri,cluburi de noapte, cafenele, restaurante etc.). Controalele ”s-au lăsat” cu amenzi de peste 20.000 de lei.

În vederea derulării primei etape din cadrul acestei Campanii, respectiv 9-15 noiembrie 2015, la nivelul ITM Alba, prin dispoziţia Inspectorului şef, d-nul jr.Fiţ Dorel Aurel, a fost constituit colectivul de coordonare al Campaniei şi au fost stabilite echipele de control comune RM+SSM cu participarea Jandarmeriei Alba şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, având în vedere faptul că acţiunile de control s-au desfăşurat atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte”, a transmis ITM Alba.

Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru” echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren şi au primit sprijin logistic precum şi protecţie adecvată, de cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 66 de firme cu un număr total de 1.136 angajați, din care 648 femei. Inspectorii au constatat 117 deficienţe și aplicat 18 amenzi în valoare totală de 16.100 lei.

În perioada menționată, nu a fost depistată nicio firmă cu muncitori ”la negru”.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • Nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;
  • neacordarea repausului saptamanal;
  • neconducerea corecta a evidenţei timpului lucrat ;
  • contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;
  • primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);
  • regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;
  • registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 56 de unităţi şi aplicate 19 avertismente și 2 amenzi în cuantum de 5.000 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa autorizarii initiale si a verificarilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementarilor ISCIR
  • Lipsa instruirii periodice a lucratorilor
  • Organizarea necorespunzatoare a activitatii de securitatea muncii la nivelul unitatilor, conform noilor reglementari din HG 955/2010
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate
  • Desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare si/sau periodic a lucratorilor
  • Lipsa instructiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitatile desfasurate
  • Lipsa fiselor de aptitudini eliberate in urma examinarii medicale la angajare si/sau periodica a lucratorilor.                                                                                               

Campania Națională continuă până în data de 23 noiembrie 2015.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Două coafeze cu suflet mare din Alba Iulia, gest impresionant pentru vârstnicii de la căminul din oraș: ,,Binele se face în tăcere”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două coafeze cu suflet mare din Alba Iulia, gest impresionant pentru vârstnicii de la căminul din oraș: ,,Binele se face în tăcere” Adina Pașca și Mirela Molnar, două coafeze cu suflet mare din Alba Iulia au tuns mai multe persoane la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. Gestul celor două coafeze care au dat […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Un drum nou va conecta Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar la șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Proiect în derulare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un drum nou va conecta Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar la șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Proiect în curs Un drum nou va conecta Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar la șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Proiectul este derulat în parteneriat de Primăria Ciugud și Consiliul Județean Alba. Citește și: Drumul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

S-a stins din viață generalul de brigadă Dumitru Stoica. Fostul Șef al Miliției Județene Alba avea 88 de ani: ,,Un ultim onor la general”

Bogdan Ilea

Publicat

în

S-a stins din viață generalul de brigadă Dumitru Stoica. Fostul Șef al Miliției Județene Alba avea 88 de ani Dumitru Stoica, fost Șef al Miliției Județene Alba, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani.  Un ultim onor, sub forma unui mesaj, a fost scris pe o rețea de socializare, care prezintă viața […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea