Înscrieri în CLASA PREGĂTITOARE 2015: Aproape 700 de locuri disponibile, pentru etapa a doua, în județul Alba
Un număr de 2.503 părinți și-au înscris copiii la clasa pregătitoare, în județul Alba, în prima etapă. Astfel, în cea de-a doua etapă de înscriere au mai rămas libere 692 de locuri, potrivit informațiilor furnizate de inspectorul școlar general adjunct Narcisa Bucureștean. În județul Alba, pentru anul școlar 2015-2016, au fost aprobate un număr de 176 clase pregătitoare. Prima etapă s-a încheiat vineri, 13 martie.
Locurile rămase libere după prima etapă şi procedura de repartizare în cea de-a doua etapă de înscriere vor fi afişate pe 23 martie, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Etapa a doua va avea loc în perioada 24 martie – 3 aprilie, când vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ. În această etapă pot fi depuse solicitările de înscriere în altă şcoală decât cea de circumscripţie. Părinţii vor completa o cerere de înscriere, iar repartizarea se va face pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
În 10 aprilie vor fi afişate, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, listele cu copiii înscrişi după a doua etapă.
Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile după fiecare etapă de înscriere.
Cererile părinţilor care nu au reuşit să îşi înscrie copiii în niciuna din etape sau orice altă problemă apărută în procesul de înscriere vor fi înaintate inspectoratului şcolar şi soluţionate în perioada 14-17 aprilie.
Copiii în vârstă de şapte ani care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014 – 2015 pot fi înscrişi direct în clasa I. Pe 10 aprilie vor fi afişate, la fiecare şcoală, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.
Potrivit Ministerului Educaţiei, departajarea în cazul în care numărul de copii este superior numărului de locuri se face în baza unor criterii generale şi specifice. Astfel, pot fi înscrişi copiii care au fraţi în aceeaşi şcoală, cei care sunt orfani de unul sau de ambii părinţi sau cei care au un certificat medical de încadrare în grad de handicap. Dacă nu se poate face departajarea după aceste criterii generale, sunt aplicate şi criteriile specifice, acestea fiind elaborate de fiecare unitate de învăţământ în parte, cu menţiunea că acestea nu pot fi discriminatorii şi trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale.
Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învatamântul primar, a precizat Ministerul Educaţiei.
Înscrierile în învăţământul privat se desfăşoară conform aceluiaşi calendar din învăţământul de stat.
Ministerul Educaţiei a aprobat, pentru anul şcolar 2014 – 2015, 665.000 de locuri în grădiniţe, 925.000 de locuri în învăţământ primar, 830.000 în învăţământ gimnazial (din care 810.000 în învăţământ cu frecvenţă – zi şi 20.000 în învăţământ cu frecvenţă redusă), 180.000 în învăţământul liceal şi 51.000 în învăţământul profesional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Peste 70 de pompieri militari, cu 10 mijloace tehnice de intervenție, în acțiune pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și litieră de pădure în Alba
Peste 70 de pompieri militari, cu 10 mijloace tehnice de intervenție, în acțiune pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și litieră de pădure în Alba Peste 70 de pompieri militari cu 10 mijloace tehnice de intervenție, acționează la această oră pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată și litieră de pădure, pe raza […]
4 iulie 2025 | Slujbă de priveghere la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: Rânduială specială oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni
4 iulie 2025 | Slujbă de priveghere la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: Rânduială specială oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni Vineri, 4 iulie 2025, începând cu ora 22.00, la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, va fi săvârșită slujba privegherii. În prima parte vor fi oficiate Vecernia și Utrenia, urmând […]
5 iulie 2025 | „Noaptea Pricolicilor”: Ediția a 19-a a Carnavalului de la Limba. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | „Noaptea Pricolicilor”: Ediția a 19-a a Carnavalului de la Limba. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, se va desfășura a 19-a ediției a Carnavalului de la Limba, comuna Ciugud, supraintitulat „Noaptea Pricolicilor”. Evenimentul este organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Iată care sunt principalele repere din program: *ora 17.00: […]