Înscriere clasa pregătitoare 2023: Calendarul a fost MODIFICAT. Când începe prima etapă
Înscriere clasa pregătitoare 2023: Calendarul a fost MODIFICAT. Când începe prima etapă
Ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului înscrierii la clasa pregătitoare 2023 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, după cum a anunțat Ministerul Educației.
Părinții au depus cererile de înscriere în perioada 3-18 mai.
Vineri, 26 mai, este a cincea zi de grevă generală în școli și grădinițe. Joi, peste 15.000 de profesori au protestat în București, iar zeci de elevi li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament.
„Pentru prima etapă de înscriere:
- în perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:
- procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
- repartizarea, la școala de circumscripție, a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la altă școală decât școala de circumscripție și nu au fost repartizați din lipsă de locuri și care au exprimat această opțiune în cererea de înscriere;
- afișarea, în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratelor școlare a listei copiilor înmatriculați și a numărului de locuri libere.
Pentru a doua etapă de înscriere:
- în perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:
- depunerea, la unitatea de învățământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinși în etapa anterioară;
- validarea cererilor de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
- În perioada 13-19 iunie vor avea loc:
- procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unității de învățământ, în limita locurilor rămase libere;
- afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
În perioada 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluționate, de către inspectoratele școlare, cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ”, conform Ministerului Educației.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia
Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia Un tânăr cercetat pentru deținerea fără drept a 0,47 grame de 3-CMC, un drog de mare risc, a scăpat de continuarea urmăririi penale după ce procurorii DIICOT au […]
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]

