Impozitare pensii 2025: Pensiile mai mari de 3000 de lei se vor impozita cu 10%. Soluție unitară pentru toate categoriile de pensii, inclusiv pentru cele speciale
Impozitare pensii 2025: Pensiile mai mari de 3000 de lei se vor impozita cu 10%. Soluție unitară pentru toate categoriile de pensii, inclusiv pentru cele speciale
Ministerul Finanțelor a întocmit un proiect prin care renunță la impozitarea progresivă a pensiilor, inclusiv a foștilor magistrați care încasează în medie, lunar, de la stat aproape 22.000 lei, peste partea de contributivitate.
Concret, Ministerul Finanțelor a propus marți revenirea la impozitarea unică a pensiilor speciale, transpunând decizia Curții Constituționale din decembrie care considera neconstituțională prevederea potrivit căreia partea din pensie care nu este bazată pe contributivitate să fie impozitată progresiv, scrie adevărul.ro
CCR a stabilit că, în aceste condiții, rămân aplicabile dispozițiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil.șadar, proiectul Ministerului de Finanțe propune „modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii și la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curții Constituționale a României”.
Citește și: TOP pensii speciale în România: 11.688 de pensionari încasează lunar pensii de serviciu în valoare de peste 1,10% din sumele aflate în evidența Casei Naționale de Pensii
„Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituționale, prin renunțarea la impozitul progresiv și reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum și prin reglementarea aceluiași plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reținute de Curtea Constituțională.
Totodată, se menține mecanismul de calcul, reținere și plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum și termenul de plată a impozitului reținut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, se arată în documentul citat.
Impozit între 10 și 20% pe pensiile speciale, cerut de Finanțe
Propunerea de modificare a Codului Fiscal de anul trecut, asupra căreia a revenit acum Ministerul Finanțelor, prevedea că, pentru venitul lunar din pensii care are atât componentă contributivă, cât și componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, valoare majorată începând cu pensiile din octombrie, pentru partea contributivă se aplică o cotă de impunere de 10%, iar pentru partea necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
– 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câștigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
– 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câștigului salarial mediu net și nivelul câștigului salarial
mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
– 20%, pentru partea ce depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Apoi, pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, se aplică progresiv aceleași cote de impunere de mai sus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
7 decembrie: Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile. Primul zbor comercial a avut loc la 1 ianuarie 1914
7 decembrie: Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile. Primul zbor comercial a avut loc la 1 ianuarie 1914 Aviaţia civilă a deschis noi pieţe, noi posibilităţi pentru afaceri, turism şi contactele interumane, potenţialul zborurilor comerciale de a aduce schimbări economice şi sociale fiind aproape nelimitat, odată primul zbor comercial. Inteligența artificială are un rol esențial în […]
Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași Obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae • Obiceiurile de Mos Nicoale sunt consemnate în traditia occidentală, precum și în tradiția românească. Sfântul Nicolae este sărbătorit în 6 decembrie, fiind supranumit și ”Făcătorul de minuni”, patron al Greciei. El este […]
6 decembrie: Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe
6 decembrie: Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe Astăzi este prăznuit Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi. Aproximativ 800.000 de români, dintre care peste 510.000 bărbaţi şi peste 280.000 femei, îşi sărbătoresc ziua de nume. Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) […]