INM: 77 de candidați din Alba la concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii și de admitere în magistratură
La probele ce se vor desfășura în perioada următoare, din cadrul concursurilor organizate de Institutul Național de Magistratură (INM) au fost admiși să participe, în total, 77 de candidați din Alba. Dintre aceștia 55 sunt pe lista candidaților de la admiterea la INM iar alți 22 pe lista pentru admitere în magistratură.
*Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 locuri de auditori de justiţie din care 100 sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 100 pentru ocuparea funcţiei de procuror. La finalizarea primului an de studii auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.
Pentru acest examen s-au înscris în total 3.874 de persoane dintre care 20 s-au retras iar 6 au fost respinși astfel că se înregistrează o concurență de 19 candidați pe un loc.
Candidații din Alba sunt: Abrudan Simona Mariana, Adam Rodica Daniela, Arsenie Raluca Elena, Bârz Mihaela Maria, Bărbat Vlad Vasile, Bocică Andreea Marcela, Boldaș Alexandru, Bora Radu Ioan, Breaz Adelina Nicoleta, Bucur Denisa, Burs Roxana Iuliana, Cristea Virgil, Crișan Alexandra, Cucui Ana Maria, Cuptor-Ilie Ionela, Danciu Adrian Aurel, Dulcea Andrada Lia, Floca Damian, Gațu Alexandra, Gavrilă Alina Maria, Ghișa-Silea Paul Virgil, Giredea Andrei Dumitru, Grigoraș Diana, Hațegan Alina, Hărșan Nicolae Septimiu, Ionaș Petru, Lazea Dorel Ioan, Lazea Radu Marius, Mateș Roxana Florina, Mărginean Ioan Alexandru, Mărginean Ana Virginia, Milaciu Maria Alexandra, Moldovan-Macavei Iulia, Motolity Larisa, Motrici Ioana, Mureș Adina, Mureș Iulia Maria, Păcurariu Elena Maria, Pădurean Paul Alexandru, Petruța Maria Codruța, Popa Ioan Adrian, Popa Teodora Virginia, Puia Ioana Diana, Radu Valentina Adriana, Roman Negoi Ana Maria, Roșca Ioana Maria, Roșiu Mihaela, Rus Diana, Sicoe Ioan Liviu, Sofâlcă Oana Theodora, Stanciu Alexandra Florina, Ștefănuț Mihaela Carmen, Tămăzlăcaru Crina, Todea Andra Maria, Tomuța Simion Silviu, Vlad Monica Lia.
*Concursul de admitere în magistratură se organizează pentru ocuparea unui număr de 70 de posturi de judecător la judecătorii dar, potrivit anunțului postat pe site-ul Institutului Național al Magistraturii, până în prezent au fost publicată o listă cu 48 de posturi pentru judecători și nu există posturi pentru procurori. S-au înscris 1.258 de persoane dintre care 21 s-au retras și 31 au fost respinși, rezultând o concurență de aproximativ 25 de candidați pe un loc (pentru 48 de posturi) și 17 candidați pe un loc pentru 70 de posturi.
Candidații din Alba sunt: Ardelean Luminița, Avram Romela Elena, Bar Anamaria, Blaga Sonia Maria, Ciugudean Marius Ioan, Ciur Lucreția, Cîrstea Mariana, Cristea Dana Corina, Decean Ana Cristina, Furdui Alina, Greculeac Marius Ioan, Hentea Mircea Ioan, Marcu Mariana Adina, Mihai Oana Liliana, Mihăilescu Răzvan Petru, Muntean Ioana Mirela, Mureșan Cristian Romulus, Pop Oana Daniela, Roman Mihai, Stoica Mioara, Șooș Lucian Petru, Vasile Daniela.
Potrivit Institutului Național al Magistraturii, pentru instanțele arondate la Curtea de Apel Alba Iulia au fost scoase la concurs 5 posturi de judecători (1 la Judecătoria Aiud, 2 la Judecătoria Deva, 1 la Judecătoria Petroșani și 1 la Judecătoria Hunedoara).
Concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și concursul de admitere în magistratură, deși au în parte același calendar de desfășurare, sunt două concursuri distincte, cu reglementări diferite și aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin hotărâri distincte, urmând ca primele două probe de concurs să aibă loc în aceleași zile, la aceeași oră, dar în săli diferite.
Conform calendarelor de concurs, în 25 august 2013 are loc proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal, în 8 septembrie 2013 – testul de verificare a raționamentului logic iar interviul se desfășoară între 20-30 septembrie (pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii) și pe 1-9 octombrie (pentru admiterea în magistratură).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic
Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic Mai multe accidente rutiere grave într-un interval scurt au readus în prim-plan vulnerabilitatea participanților la trafic în Alba Iulia. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte victime au ajuns la spital […]
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice”
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice” Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din cadrul Primăriei Alba Iulia, începând cu data de 1 august 2026, este doamna Maria-Alina Petean, fosta șefă a Serviciului Economic. Despre această numire, Flaviu […]
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate Harta electorală a județului Alba scoate în evidență depopularea accentuată a comunităților rurale, în special a celor din zona montană. Datele din Registrul Electoral, actualizate la 31 iulie 2026, arată că în cinci comune numărul […]