Ştirea zilei

„Îngerii lui Hava” în Parlamentul European. Câte persoane sunt în echipa fostului edil și ce sume intră în conturile acestuia

Ioana Oprean

Publicat

în

Plecat la Bruxelles, în Parlamentul European, fostul primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a luat în echipă 6 persoane, pe posturi de asistenți personali ai acestuia. Dintre acești consilieri, doar 3 sunt din Alba Iulia, ocupând funcții-cheie în cadrul administrației locale.

Nicolaie Moldovan, city manager al reședinței de județ, a fost omul care a condus echipa care pregătea proiectele pe fonduri europene și nu numai, accesate de către municipalitate în decursul ultimilor ani și care au adus milioane de euro în bugetul orașului pentru diverse lucrări de investiții.

Moldovan ocupă o funcție de asistent parlamentar acreditat (APA), acestea fiind persoane selecționate de către un deputat european sau de către mai mulți deputați europeni (reuniți într-un grup) și angajați printr-un contract încheiat direct cu Parlamentul European (PE).

Aceștia lucrează în birourile Parlamentului, în unul dintre cele trei locuri de desfășurare a activității – Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg – și îi asistă direct pe deputați în activitatea lor, sub conducerea și autoritatea acestora și pe baza încrederii reciproce.

Daniela Micu, fostă șefă a serviciului evenimente publice, comunicare și turism din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia. Și aceasta ocupă un post de asistent parlamentar acreditat (APA).

Mihai Dan Coșer, fost purtător de cuvânt al Primăriei Alba Iulia. Acesta ocupă un post de asistent local, fiind o persoană fizică ce a încheiat contracte de muncă cu deputații pentru a le oferi asistență în statele membre în care au fost aleși. Aceste contracte sunt conforme cu legislația națională a statului membru în cauză.

Salariul lunar brut al deputaților, conform Statutului unic, este de 8.757,70 euro (în iulie 2018). Salariul se plătește din bugetul Parlamentului. Toți deputații europeni plătesc un impozit comunitar și contribuții la fondul de asigurări sociale, salariul lor net fiind de 6.824,85 euro.

În plus, majoritatea statelor membre își obligă deputații europeni să plătească un impozit național suplimentar în țara lor de origine. Salariul final (salariul după impozitare) al unui deputat depinde, așadar, de normele fiscale din statul membru de origine.

Salariul de bază al unui deputat în Parlamentul European este stabilit la 38,5 % din salariul de bază al unui judecător al Curții Europene de Justiție; prin urmare, deputații nu decid – și nu pot decide – cuantumul salariului lor.

Deputații își pot alege personalul în limita unui buget stabilit de Parlament. În 2019, suma lunară maximă disponibilă pentru toate costurile ocazionate de recrutarea asistenților personali este de 24.943 euro per deputat. Această sumă nu este plătită în mod direct deputaților.

Deputații pot alege mai multe tipuri de asistenți:

Asistenții acreditați, care își desfășoară activitatea la Bruxelles (sau Luxemburg/Strasbourg) sunt gestionați din punct de vedere administrativ de administrația Parlamentului, în aceleași condiții de încadrare în muncă ca personalul temporar din instituțiile UE. Deputații pot să recruteze maximum trei asistenți acreditați (în anumite condiții, patru). Cel puțin un sfert din bugetul total trebuie utilizat pentru angajarea asistenților acreditați.

Deputații pot angaja, de asemenea, asistenți „locali” care își desfășoară activitatea în statele membre din care aceștia provin. Ei sunt gestionați din punct de vedere administrativ de agenți de plată calificați, pentru a garanta că cerințele fiscale și în materie de securitate socială sunt respectate în mod corespunzător. Cel mult 75 % din bugetul total poate fi utilizat pentru acești asistenți locali.

În afară de angajarea de asistenți acreditați și locali, până la o pătrime din bugetul total disponibil poate fi folosit și pentru a plăti serviciile oferite de prestatori de servicii aleși de deputat, cum ar fi realizarea unui studiu de specialitate.

Asistenții trebuie să evite activitățile externe care ar putea provoca un conflict de interese. Începând din 2009, deputații nu mai pot angaja rude apropiate.

sursa: europa.eu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult