Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Infrastructura are prioritate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În toată această bătălie acerbă a forţelor politice româneşti pentru putere, derulată zi de zi, din zori şi până-n seară atât în Parlament, cât mai ales pe ecranele tv, avem noroc  că mai sunt  unii care mai şi lucrează, constituind astfel cât de cât resursele financiare necesare bugetului de stat pentru plata salariilor şi pensiilor, precum şi pentru derularea unor investiţii. Acum, după ce s-a reuşit cât de cât oprirea căderii economice, este foarte important ca, pe lângă ceea ce se consumă, să se pompeze bani atât din bugetul statului cât şi din fondurile europene pentru iniţierea şi derularea  unor programe naţionale, mai ales în domeniul infrastructurii, care după cum bine se ştie aduc, la final, un plus de circa 40 la sută din valoarea investiţiilor la bugetul statului. Căci numai cu realizarea unor creşteri la producţia de export, fără a avea şi o piaţă internă funcţională  şi investiţii mai mari, nu vom putea avea niciodată o creştere semnificativă a nivelului de trai în ţara noastră.
În acest sens pare a fi un semn bun  faptul că Guvernul a găsit în cele din urmă  unele resurse financiare destul de importante şi a iniţiat, începând din acestă lună, o nouă bătălie pe frontul realizării autostrăzilor, precum şi al drumurilor judeţene şi locale. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa premierului Emil Boc, ministrul Transporturilor – Anca Boagiu a semnat un număr de cinci contracte pentru 98 de kilometri de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, cu o valoare totală de 692,68 milioane de euro, care vor intra în execuţie în perioada imediat următoare, având ca termen de finalizare anul 2013. De asemenea, mai urmează să fie încheiate patru contracte pentru alţi 85 de kilometri, cu o valoare de 562 milioane de euro. Potrivit declaraţiei ministrului Transporturilor, în plus de cei 313 kilometri de autostradă pe care îi avem în prezent, mai sunt alţi 276 de kilometri în execuţie. „În total, am făcut economii de la nouă licitaţii de autostrăzi, în valoare de peste 600 de milioane de euro, cu care vom finanţa construcţia a 71 de kilometri de autostradă. În total, peste câţiva ani vom avea 845 kilometri de autostradă, valoarea lucrărilor fiind de 5,17 miliarde de euro” – a spus Boagiu. Sună destul de frumos, însă parcă am mai avut asemenea declaraţii de bune intenţii făcute şi de către alţi miniştri de resort şi nu prea s-a făcut nimic, în afară de …campanie electorală. Să sperăm că de această dată lucrurile nu vor sta la fel.
În ceea ce priveşte Autostrada Transilvania, Ministerul Transporturilor  şi Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR) au iniţiat  noi negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor, cu noi termene ce vor depăşi luna decembrie 2012, data limită luată în calcul până în prezent pentru finalizarea proiectului. După cum se ştie, poiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov – Borş, a început în anul 2004, acesta fiind proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la aproape şapte ani de la lansarea proiectului, a depăşit doar cu puţin 10 la sută din traseul total.
Un alt proiect important demarat recent de către Guvern, de această dată prin Ministerul Dezvoltării Regionale, îl reprezintă asfaltarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale în perioada 2011 – 2015, cu o finanţare totală de 4 miliarde de euro. Aşa după cum a declarat recent ministrul Elena Udrea, aceste proiecte vor fi finanţate din fonduri externe, rambursabile şi nerambursabile, de la bugetul de stat, bugetele ministerelor de resort, precum şi din alte surse legal constituite. „În fapt, finanţarea acestor proiecte în primii doi ani va fi asigurată de către constructor, de către executant, fie din  resurse proprii, fie prin contractarea unor credite, urmând ca din 2013 ministerul să înceapă să achite contravaloarea acestor lucrări, pe măsură ce vor fi finalizate” – a spus Udrea. La final, ce să mai spunem? Proiectele sunt destul de  ambiţioase, mai rămâne să vedem ce se va alege cu adevărat de ele.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea