Ştirea zilei

Infractor periculos din București condamnat de Judecătoria Blaj la 10 ani și 4 luni de închisoare pentru tâlhărie, lipsire de libertate și viol

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Un infractor periculos din Bucureşti a fost condamnat de Judecătoria Blaj la închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni comise cu violență. Cojocaru Constantin a atacat doi tineri din Blaj, cărora le-a sustras prin violenţă mai multe bunuri, una dintre victime fiind violată.

Bărbatul de 46 de ani a primit pedeapsa rezultantă de 10 ani și 4 luni de închisoare pentru două fapte de tâlhărie calificată, una de lipsire de libertate și una de viol. În total, inculpatul jduecat în stare de arest preventiv a primit 17 ani de închisoare pentru cele patru infracțiuni. ”Constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente. (…) Aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare (1/3 din totalul de 10 ani al pedepselor ce nu se execută), urmând ca inculpatul să execute în final 10 ani şi 4 luni închisoare”, se afirmă în dispozitivul deciziei instanței de judecată.

Potrivit anchetatorilor, în 17 martie 2017, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj l-au identificat pe bărbatul de 46 de ani, din municipiul Bucureşti, care locuia fără forme legale în Blaj, ca persoană bănuită de comiterea a două fapte de tâlhărie reclamate poliţiei în aceeaşi zi. „În sarcina lui s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 16 martie, în timp ce se afla în faţa unui local public din Blaj, i-a sustras, prin violenţă, un lanţ de aur, unui tânăr de 30 de ani. În aceeaşi seară, a abordat-o pe o minoră de 17 ani, sub pretextul că vrea s-o ajute să care plasele cu cumpărături şi, prin violenţă, a deposedat-o de telefonul mobil şi o sumă de bani” se afirmă într-un comunicat de presă al IPJ Alba.

Ulterior, în sarcina acestuia a fost reținută și infracțiunea de viol. Inculpatul a mai fost condamnat să plătească daune morale de 50.000 de lei minorei agresate, precum și cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, judecătorul a menținut arestarea preventivă a inculpatului. Decizia Judecătoriei Blaj a fost pronunțată în 7 iulie 2017 și poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie Marți, 24 martie 2026, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar proba a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată

Bogdan Ilea

Publicat

în

ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată Direcția de Sănătate Publică Alba a actualizat lista cu sursele de apă conforme și neconforme a izvoarelor și fântânilor publice în județul Alba. Zeci de fântâni și izvoare din întreg județul NU au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan Un tânăr de 23 de ani, din Sebeș, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive după o urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia.  Potrivit […]

Citește mai mult