Rămâi conectat

Ştirea zilei

Infracționalitatea în Alba Iulia în primele 9 luni din 2013: mai multe ”găinării” mai puțină violență

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Azi, 31.10.2013, începând cu ora 9.00, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestorul  principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a participat la evaluarea activităţii Poliţiei municipiului Alba Iulia, pe trimestrul III 2013.

La această activitate au participat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, şefii secţiilor de poliţie rurală Galda de Jos şi Vinţu de Jos şi şefii celor 13 posturi de poliţie comunală, a căror activitate este coordonată de conducerea acestei poliţii municipale.

Din materialul de analiză, prezentat de comisarul şef de poliţie Crişan Mircea, şeful Poliţiei municipiului Alba Iulia, a rezultat că în primele 9 luni au fost sesizate 2.374 infracţiuni cu 125 de infracţiuni mai multe  decât în perioada similară a anului 2012 când au fost înregistrate 2.249 infracţiuni.

La nivelul Poliţiei municipiului Alba Iulia, în mediul urban, în perioada analizatǎ au fost sesizate 1.620 (+55) infracţiuni, faţă de 1.565 sesizate în aceeaşi perioada a anului 2012. Din cele 1620 de fapte sesizate, 62 au fost de natură economică, (+4),  1162 de natură judiciară (+73) şi 396 de altă natură (-22).

În aceeași perioadă au fost constatate prin începerea urmăririi penale în cazul a 771  infracţiuni, din care 30 de natură economico-financiară, 495 de natură judiciară şi 246 de altă natură.

Au fost sau sunt cercetate 747 persoane (învinuite/inculpate), cu 248 mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Se constată o scădere a furturilor din locuinţe, de la 46 în 2012, la 33 în 2013 şi a furturilor de auto de la 7 în 2012 la 3 în 2013.

Pe parcursul celor 9 luni analizate, pe raza municipiului Alba Iulia au fost sesizate 10 infracţiuni de tâlhărie dar nu au fost comise infracţiuni de omor sau tentativă de omor..

Pe linia infracţiunilor contra patrimoniului au fost sesizate 956 de infracţiuni dintre care 698 sunt infracţiuni de furt. Pe genuri, au crescut furturile din autoturisme  (+23), iar cele din locuințe au scăzut ( -13).

În segmentul stradal, au fost înregistrate 83 de infracţiuni, faţă de 98  înregistrate în perioada similară a anului 2012. Îmbucurător este faptul că nu au fost sesizate infracţiuni stradale cu un pericol social deosebit, respectiv omoruri, tâlhării cu moartea victimei sau folosind arme de foc, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau alte asemenea infracţiuni deosebit de grave.

Poliţiştii rutieri au constatat 64 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În cadrul activităţilor de supraveghere, dirijare şi controlul traficului rutier desfăşurate ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră au aplicat 3.835 (+1.805) sancţiuni pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, cu 1.805 mai multe decât în trimestrul III – 2013.

Pentru a asigura intervenţia cu operativitate a poliţiştilor la apelurile 112 sau alte tipuri de sesizări a fost o adaptat permanent dispozitivul de siguranţă publică, asigurând o creştere a numărului de patrule în zonele cu o criminalitate ridicată, prin constituirea de patrule mixte, prin atragerea unor efective din cadrul Inspectoratului de Politie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba şi Poliţia Locală.

Totodată, la nivelul Poliţiei municipiului Alba Iulia s-au luat măsuri pentru creşterea vizibilităţii poliţiştilor în zona unităţilor de învăţământ, în acest sens fiind constituită şi o patrulă şcolară.

Statistic, în trimestrul III – 2013 la nivelul structurii analizate au fost înregistrate 647 de cauze cu AN şi s-a reuşit soluţionarea a 486 de cauze cu AN dintre care 300 (61,72%) prin identificarea autorilor de infracţiuni. Procentul de identificare a autorilor în dosarele penale cu AN este cu 12 % mai mare faţă de trimestrul III – 2013.

În intervenţia sa, şeful inspectoratului a solicitat poliţiştilor să se implice mai mult pentru identificarea persoanelor predispuse la săvârşirea de infracţiuni şi documentarea activităţilor infracţionale ale acestora. În segmentul stradal, deşi nu sunt înregistrate infracţiuni grave comise cu violenţă rămase cu autori neidentificaţi, trebuie identificate cele mai bune măsuri şi acţionat, permanent, cu mult profesionalism şi fermitate pentru asigurarea unui grad de siguranţă stradală ridicat.

De asemenea s-a insistat pe identificarea celor mai bune soluţii pentru apropierea poliţiştilor de cetăţeni şi soluţionarea legală şi cu operativitate a problemelor acestora.

Au fost solicitate rezultate mai bune în domeniul combaterii evaziunii fiscale, cu accent pe domeniile prioritare stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

De asemenea, şeful inspectoratului a atras atenţia asupra operativităţii intervenţiei poliţiştilor la apelurile prin numărul de urgenţă 112, precum şi asupra înregistrării corecte a fenomenului infracţional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO-VIDEO | ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia

Bera Larisa

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe raza localității Șard: Două autoturisme și un autobuz s-au tamponat. Intervin pompierii din Alba Iulia Un accident rutier s-a produs luni, 23 decembrie 2024, în jurul orei 10.30, pe raza localității Șard. În incident sunt implicate două autoturisme și un autobuz. Citește și: Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea