Informare meteo: Precipitații moderate cantitativ, vânt puternic, polei, în toată țara, până joi seara
Meteorologii au emis, miercuri, o informare meteo prin care semnalează precipitații moderate cantitativ, vând puternic și polei.
Atenționarea meteo este valabilă miercuri, de la ora 13.00 până joi la ora 20.00.
În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în toată ţara. În regiunile sud-estice şi în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.
Se vor cumula cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp. Local se va semnala polei.
Vântul se va intensifica îndeosebi în regiunile sud-estice şi estice, cu rafale de50…60 km/h. (D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă. El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]