Industria Galda – Avântul Reghin 2-2 (1-2), în play-out | V. Domșa a adus egalarea
Industria Galda de Jos, „lanterna roșie” a Seriei 9, formație deja retrogradată de la mijlocul săptămânii, a reușit a doua remiză consecutivă din acest an, cu același scor 2-2, la fel ca în etapa intermediară de la Cugir.
Amfitrionii au început practic confruntarea de la 0-2, Avântul conducând după o jumătate de oră, după golurile înscrise de Bujor (8) și ex-uniristul T. Suciu (30, și-a făcut o obișnuință în a puncta în această primăvară împotriva formațiilor din Alba), dar ultima clasată nu a renunțat la luptă. Cioară (32) a redus diferența, iar la reluare „rezerva” V. Domșa (47) a restabilit egalitatea dintr-o lovitură liberă. Găldenii leagă astfel două jocuri în care nu au pierdut, asta după 6 înfrângeri consecutive și o serie dezolantă de 13 întâlniri în care au scos un singur punct.
„Cum zarurile au fost aruncate în privința retrogradării, mai aveam ceva șanse teoretice la locul 9, dar acum e aproape imposibil. Am fost conduși la o diferență de două goluri, dar am revenit, jucând un fotbal bun, nu pe întâmplare, și puteam câștiga pe final de meci, când am ratat în situație de singur cu portarul. Îmi felicit băieții pentru joc, spectatorii au putut asista la un meci frumos”, a transmis Paul Ciucă.
Industria: Suciu/ cpt – Juncan, B. Popescu, Șt. Radu (61, S. Mureșan), Puha (27, V. Domșa), Giorgiu (85, Oneț), Grosu, Frențiu, Circov, Baghiu, Cioară; rezerve Groza, C. Dănilă, Stănilă, Grecu, Căt. Ivașcu. Antrenor Paul Ciucă.
Avântul: Menyhart – Bugnar, S. Luca, Merdariu, T. Truță/ cpt, Enescu, Panga, Chirlejan, Bujor, T. Suciu, Ghiță; rezerve A. Gal, F. Todoran, Chirilă, Cotoi, Potor, Marinescu, D. Dan, M. Pop, H. Gal. (H.D.M.)
*0-1, MIN. 8: BUJOR a marcat cu un voleu în vinclu.
*0-2, MIN. 30: PANGA a majorat avantajul.
*1-2, MIN. 32: CIOARA a redus ecartul
*2-2, MIN. 47: V. DOMȘA a egalat din lovitură liberă
Formația „galben-albaștrilor” are două jocuri consecutive în fața fanilor, dar este deja retrogradată. În „intemediară”, găldenii au remizat la Cugir, punând capăt unei serii de șase jocuri pierdute (este al doilea punct din acest an, din cele 10 jocuri susținute).
La precedenta reprezentație directă, la Reghin, în urmă cu o lună, s-a consemnat revenirea antrenorului Paul Ciucă pe banca tehnică.
Industria: Antrenor Paul Ciucă.
Avântul: Antrenor Sandu Borș.
Arbitri R. Dumitru (Balș), Daniela Constantinescu (Craiova), Ramona Udrea (Tg. Jiu) Observatori Ad. Voica (Bistrița), M. Ștefan (Orăștie)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Miercuri, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – Volero Le Cannet, în Liga Campionilor! Confruntare decisivă pentru accederea în sferturile Cupei CEV!
Miercuri, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – Volero Le Cannet, în Liga Campionilor, la ora 18.00! Confruntare decisivă pentru accederea în sferturile Cupei CEV! Miercuri, 4 februarie, de la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena, este disputa dintre Volei Alba Blaj și Volero Le Cannet, o confruntare decisivă pentru continuarea aventurii europene, respectiv pentru […]
VIDEO: CIL Blaj și-a găsit atacant: Franco Gallini, jucător argentiniano-italian! Miercuri, amical cu CSC Șelimbăr
CIL Blaj și-a găsit atacant: Franco Gallini, jucător argentiniano-italian, venit din Croația Divizionara terță CIL Blaj s-a găsit atacant, pe Franco Gallini (26 de ani), jucătorul italiano-argentinian care ultima dată a evoluat în Croația la NK Radnicki Zupanja. Citește și: FOTO: Divizionara terță CIL Blaj a demarat pregătirile | Nigerianul Idowu, sub comanda lui Daniel Tătar […]
Miriam Bulgaru, eliminată în primul tur la Transylvania Open 2026 | Înfrângere cu Olga Danilovic, scor 4-6, 3-6
Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open 2026, după înfrângerea cu Olga Danilovic, scor 4-6, 3-6 Miriam Bulgaru, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu Olga Danilovic (Serbia, 25 de ani, 82 WTA, favorita 7), într-un duel care se anunța extrem de dificil Citește și: Miriam Bulgaru eliminată în primul […]