Actualitate

INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba s-a izbit cu mașina într-un camion, pe DN75. A ajuns la spital, împreună cu un pasager

Ioana Oprean

Publicat

în

INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba s-a izbit cu mașina într-un camion, pe DN75. A ajuns la spital, împreună cu un pasager

La data de 30 mai 2022, în jurul orei 18,30, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza orașului Câmpeni, a avut loc un accident soldat cu victime.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un tânăr de 28 de ani, din comuna Sohodol, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, a intrat în coliziune cu un camion care era oprit pe sensul opus de mers, pe marginea părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului și un tânăr de 24 de ani din Abrud, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult