Curier Județean

Închisoare cu suspendare pentru Cristian Florin Dăian şi Iulian Florin Sînea, tinerii din Cugir care au șantajat o prietenă, cu un filmuleț pornografic

Ioana Oprean

Publicat

în

Cristian Florin Dăian şi Iulian Florin Sânea, tinerii din Cugir care au șantajat o prietenă cu un filmuleț pornografic în cursul anului 2012 au fost condamnați de magistrații de la Judecătoria Alba Iulia la închisoare cu suspendare.

Petrecerea Divorțaților

judecator-justitie”(…) condamnă pe inculpatul SÎNEA IULIAN FLORIN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de şantaj (…) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. (…) condamnă pe inculpatul DĂIAN CRISTIAN FLORIN , la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de şantaj (…) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. (…) dispune restituirea către persoana vătămată Petcovschi Giorgiana a sumei de 600 euro, formată din 10 bancnote cu valoarea de 50 eruo fiecare şi 1 bancnotă cu valoarea de 100 euro ridicată conform procesului verbal din 29.01.2013. (…) obligă fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, fiecare în cuantum de câte 800 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței în 20.09.2016.

Reamintim că poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost sesizaţi, la data de 25 ianuarie 2012, de către tânăra victimă, cu privire la faptul că este şantajată de către doi bărbaţi din Cugir, respectiv Dăian Cristian Florin şi Sînea Iulian Florin, care i-ar fi cerut suma de 10.000 de euro pentru a nu posta pe internet un film în care aceasta apare în ipostaze indecente.

În 29 ianuarie, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba, poliţiştii au organizat un flagrant iar cei doi suspecţi au fost prinşi în timp ce primeau de la victimă suma de 600 euro, bani care iniţial au fost marcaţi. În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Alba Iulia au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, de unde au fost ridicate mai multe medii de stocare informatice, telefoane mobile şi unităţi centrale de calculator. Cei doi învinuiţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru comiterea infracțiunilor de şantaj şi răspândirea de materiale obscene.

Cei doi tineri, foști apropiați ai fetei, au fost trimişi în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 Cod penal, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Alba Iulia sub nr. 4424/176/2013 din 10 iulie 2013.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

26-30 octombrie 2026 | Etica în afaceri și responsabilitatea socială europeană, în prim-plan la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Proiect educațional internațional

Ioana Oprean

Publicat

în

Etica în afaceri și responsabilitatea socială europeană, în prim-plan la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Proiect educațional internațional Departamentul de Administrarea Afacerilor și Marketing din cadrul Facultății de Științe Economice a Universitații „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) va fi timp de o săptămână gazda unui nou proiect educațional de anvergură internațională: […]

Citește mai mult

Curier Județean

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult