Ştirea zilei

Incertitudine în cazul suspiciunii de PESTĂ PORCINĂ din Alba. Se așteaptă rezultatul analizelor de laborator. Ce a declarat primarul comunei Ciuruleasa

Mondoc Adriana

Publicat

în

Târgul Grădinarului

 Satul Buninginea, din comuna Ciuruleasa, situată în Munţii Apuseni a fost cuprins de panică, vineri, 23 noiembrie, după ce un zvon privind apariţia pestei porcine s-a răspândit rapid printre locuitori.

Panica a fost provocată de prezenţa în sat a unei echipe de medici veterinari care a ridicat mai mulţi porci de la o persoană.

Locuitorii au interpretat situaţia ca fiind determinată de apariţia pestei porcine în comună şi au început să îşi taie porcii din gospodării. Un număr de 19 porci ar fi fost ridicaţi, joi, 22 noiembrie, de la un crescător de animale, au fost ucişi şi îngropaţi.

 

citește și: Suspiciune de PESTĂ PORCINĂ în Alba: 19 porci omorâți într-o comună din județ. DSVSA neaga existența unui focar

Contactat telefonic, Radu Tuhuț, primarul comunei Ciuruleasa, ne-a declarat:

”Locuitori ai comunei Ciuruleasa au vândut un cal, undeva în Bihor și au cumpărat de acolo, din comuna Dobrești mai exact, 19 purcei de lapte, de la o persoana fizică autorizată. Au discutat chiar cu medicul și trebuiau să aștepte până a doua zi dimineața să primească documentele necesare de la medic. Nu ar fi avut voie să circule în alte zone.

Au fost prinsi de politisti, au fost întorsi din drum, dar au venit acasă pe ocolite. Sesizati de poliție, joi, 22 noiembrie, o echipă a DSVSA Alba s-a deplasat la Ciuruleasa. S-au luat declarații, inclusiv de la PFA-ul din Bihor de unde au fost cumpărați porcii, din comuna Dobrești, județul Bihor. S-a vorbit cu reprezentantul DSVSA Bihor, dacă există pestă sau suspiciune de pestă în zonă. S-a confirmat că în zonă nu există suspiciune de pestă porcină.

Reprezentanții DSVSA Alba au vorbit cu medicul concesionar de acolo, care a confirmat și el faptul că nu nu există suspiciune de pestă în zona respectivă.Dar, pentru că ei au transportat porcii fără avizul interjudețean de la DSVSA Bihor și cu acceptul DSVSA Alba, Comitetul special pentru situații speciale al cărui președinte sunt, a hotărât să preleveze probe și să fie uciși, să îi asomăm.

I-am îngropat cu folie, conform standardelor de mediu, ca să înlăturăm orice pericol.  Nu există nici măcar suspiciune de pestă, dar noi am vrut să prevenim, să nu așteptăm 15 zile rezultatul analizelor. Noi am luat cea mai bună măsură”.

Se așteaptă rezultatul analizelor de laborator, care durează 15 zile.

Pentru fapta comisă, cetățeanul respectiv a  fost sancționat contravențional.

Reamintim că activitatea târgurilor de animale autorizate din județ este suspendată pe perioadă nelimitată. Transportul și comercializarea porcilor sunt interzise ca o măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie Marți, 24 martie 2026, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar proba a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată

Bogdan Ilea

Publicat

în

ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată Direcția de Sănătate Publică Alba a actualizat lista cu sursele de apă conforme și neconforme a izvoarelor și fântânilor publice în județul Alba. Zeci de fântâni și izvoare din întreg județul NU au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia: Tânăr de 23 de ani, din Sebeș, REȚINUT de polițiști după ce s-a urcat drogat la volan Un tânăr de 23 de ani, din Sebeș, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive după o urmărire ca-n filme pe străzile din Alba Iulia.  Potrivit […]

Citește mai mult