Ştirea zilei

VIDEO Incendiu puternic în Munții Apuseni: Circa 75 de hectare de vegetație uscată și litieră sunt afectate/ Pompierii intervin de aproape 24 de ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai mulți pompieri intervin, marți dimineața, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră, care a izbucnit, luni, in zona comunei Salciua din Munții Apuseni, două focare afectând circa 75 de hectare. Nu au fost victime și nu este afectată pădurea. 

https://www.youtube.com/watch?v=9GJWPpDCVVU

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat că incendiul a izbucnit luni, iar pompierii nu au reușit stingerea lui până la lăsarea întunericului, iar astăzi continuă intervenția.

”Stația Câmpeni intervine cu trei autospeciale și 15 subofițeri, în localitatea Sălciua de Sus, pentru stingerea incendiului de litieră și vegetație uscată”, a spus Alina Marescu.

Este vorba de două focare, unul care a cuprins aproximativ 45 de hectare de vegetație uscată și litieră, și altul de aceeași natură care a afectat circa 30 de hectare. Unul se manifesta în Salciua, iar celălalt într-o comună vecina.

Nu este afectată pădurea, arzând doar vegetația uscată, stratul de frunze căzute și resturile care acoperă solul.

Pompierii de la ISU au fost ajutați și de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și de reprezentanți ai Ocoalelor Silvice.

Incendiul a fost supravegheat pe timp de noapte.

Nu se cunoaște cauza izbucnirii flăcărilor, însă ultimele incendii de acest gen s-au produs după ce localnicii au aprins focul pentru a igieniza terenurile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca Trbunalul Militar Cluj-Napoca s-a pronunțat, joi, 30 aprilie 2026, în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia. O persoană (N.F.D.), fără antecedente penale, a  fost condamnată la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă.  Executarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Creștere EXPLOZIVĂ a ratei șomajului în România în martie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Creștere EXPLOZIVĂ a ratei șomajului în România în martie 2026 România a înregistrat o rată a șomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea din februarie, cu un nivel în continuare ridicat în rândul tinerilor (15-24 de ani), de 28,2%, arată datele publicate, joi, 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

1 Mai 2026 | După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia. Ceremonialul schimbului de gardă revine, de la 1 mai, în Cetatea Alba Carolina, într-o formulă spectaculoasă, care promite să ducă reprezentațiile […]

Citește mai mult