Ştirea zilei

Încă un pacient cu CANCER obține în justiție decontarea tratamentului prescris de medic: Un flacon costă peste 1.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un pacient cu CANCER obține în justiție decontarea tratamentului prescris de medic: Un flacon costă peste 1.000 de lei

Curtea de Apel Alba Iulia emite în continuare, la solicitarea unor persoane bolnave de cancer, ordonanțe președințiale prin care obligă instituțiile statului să deconteze integral tratamentul cu anumite medicamente.

 

Un ultim proces de acest gen s-a finalizat în 30 iunie 2023 prin obligarea Ministerului Sănătăţii, a Guvernului României și a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) să deconteze integral tratamentul unui pacient diagnosticat cu cancer pancreatic. Reprezentanţii acestor instituţii au susţinut și de această dată că pacientul nu are dreptate şi au cerut magistraţilor să respingă cererea.

Potrivit hotărârii instanței de judecată, bărbatul a fost diagnosticat cu adenocarcinom pancreatic iar medicul curant recomandă tratament cu combinația de medicamente Nab Paclitaxel (denumire comercială Abraxane) în asociere cu Gemcitabină. Medicamentul este autorizat pentru punerea pe piață, inclusiv în România, prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene și are prețul de 1.321,15 lei/flacon, în funcție de concentrație.

„Măsura este solicitată de către reclamant tocmai în scopul prevenirii unei pagube iminente prin atingerea adusă dreptului său la viață. Medicamentul recomandat nu este inclus în lista de medicamente compensate pentru afecțiunea de care suferă acesta, neavând aprobat protocol terapeutic. Medicamentul nu s-a aflat în procedură de evaluare în cadrul ANMDMR, în condițiile ordinului MS nr. 861/2014, aceasta procedând la evaluarea unui alt medicament DC Pazenir, un medicament generic.

În urma procesului de evaluare, ANMDMR a stabilit că există și un alt medicament indicat pentru tratamentul pacienților adulți cu adenocarcinom pancreatic metastatic, medicament inovativ, însă a ajuns la concluzia că acesta are un cost ridicat, aprobând astfel medicamentul propus DC Pazenir”, se mai susține în documentul instanței din Alba Iulia.

Protejarea dreptului la viață

În lipsa compensării totale a prețului medicamentelor, pacientul este pus în situația întreruperii tratamentului care i-a fost prescris, cu consecințe previzibil negative asupra stării sale de sănătate.

„Impunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului, drept consacrat atât de Constituția României, cât și de Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea tuturor măsurilor necesare”, a mai afirmat magistratul care a judecat cauza.

Hotărârea din 30 iunie 2023 poate fi contestată la Înalta Curte de Casație, dar este executorie, astfel încât pacientul poate să solicite instituțiilor statului să îi deconteze integral tratamentul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

STP Alba Iulia infirmă că transportul public va fi reluat în această săptămână: „Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Primăria”

Ioana Oprean

Publicat

în

STP Alba Iulia infirmă că transportul public va fi reluat în această săptămână: „Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Primăria” Transportul public din Alba Iulia ar putea rămâne în continuare blocat, în ciuda anunțului făcut marți de Primărie. Conducerea STP Alba Iulia infirmă categoric că ar fi existat o înțelegere privind reluarea curselor în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat de 52 de ani, din Mureș, reținut în Alba pentru conducere sub influența alcoolului: Ce alcoolemie avea

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 52 de ani, din Mureș, reținut în Alba pentru conducere sub influența alcoolului: Ce alcoolemie avea Marți, 4 august 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Băla, județul Mureș, cercetat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Transportul public din Alba Iulia ar putea reporni după 7 săptămâni de blocaj: Primăria și AIDA-TL ar fi ajuns la o înțelegere. Anunțul de ultimă oră făcut de administrația locală

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul public din Alba Iulia ar putea reporni după 7 săptămâni de blocaj: Primăria și AIDA-TL ar fi ajuns la o înțelegere. Anunțul de ultimă oră făcut de administrația locală Marți, 4 august 2026, s-au împlinit șapte săptămâni de la oprirea transportului public din municipiul Alba Iulia. Criza ar putea fi încheiată în curând, speră […]

Citește mai mult