Ştirea zilei

ÎN WEEKEND: TÂRGUL LEMNARILOR 2014, la Horea -Mătişeşti. PROGRAMUL manifestărilor. Pelerinaj la locul accidentului aviatic din Apuseni şi acordarea unor titluri de cetăţeni de onoare

Alexandra Mates

Publicat

în

Zile de sărbătoare, cu cântec, meşteşuguri, joc şi voie bună, pe meleagurile moţeşti. În acest weekend, 17-18 august 2014, la Horea şi Mătişeşti va avea loc “Târgul Lemnarilor din Munţii Apuseni”, un eveniment cu tradiţe, care promovează viaţa, obiceiurile şi tradiţiile locuitorilor din Ţara Moţilor.

Târgul Lemnarilor a ajuns la a IX-a ediţie, iar pe lângă expoziţiile gastronomice şi de meşteşuguri, concursurile „moţeşti”, precum „Cel mai bun lemnar”, în care localnicii îşi demonstrează măiestria în arta lemnului, spectacolele folclorice, parada portului popular, activităţile sportive, programul manifestărilor cuprinde, în acest an,  şi un moment aparte. Supravieţuitorilor şi salvatorilor accidentului aviatic din Apuseni din luna ianuarie 2014 le va fi acordat titlul  de „Cetăţean de onoare al comunei Horea”, iar celor trecuţi în eternitate, pilotului Adrian Iovan şi studentei Aura Ion, titluri post-mortem de cetăţeni de onoare.

Vă prezentăm PROGRAMUL manifestărilor:

SÂMBĂTĂ, 16 august 2014 – comuna Horea

Ora 14.00 – Primirea invitaţilor la Centrul cultural „Horea, Cloşca şi Crişan” Horea

Ora 15.00 – Pelerinaj pe Dâmbul Bumbului (locul accidentului aviatic 20 ianuarie 2014)

Ora 16.00 – Activităţi sportive în aer liber

Ora 18.00 – „La o plăcintă caldă pe lespede”

Seară de cântece şi melodii populare pe Dâmbul lui Gâf

Ora 21.30 – Discotecă în aer liber „Noapte albă la Horea” – dans modern şi majorete

Ora 23.45 – Foc de artificii

DUMINICĂ, 17 august 2014 – sat Mătişeşti

Ora 10.30 – Primirea invitaţilor „Balmoşul moţesc”

Ora 11.30 – Desfăşurarea concursului naţional „Cel mai bun lemnar”, ediţia a XIX – a

Ora 12.30 – Vizitarea expoziţiilor meşterilor populari şi silvicultorilor

Ora 13.00 – Parada portului popular

Ora 13.30 – Acordarea titlului de Cetăţean de onoare al comunei Horea, supravieţuitorilor accidentului aviatic din 20 ianuarie 2014, precum şi salvatorilor acestora

Acordarea titlului de Cetăţean de onoare  al comunei Horea post-mortem pilotului Adrian Iovan şi studentei Aura Ion

Acordarea de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei șşi Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România de distincţii şi decoraţii

Ora 14.00 – Spectacol folcloric, cu participarea:

Ansamblul folcloric al judeţului Alba, dirijor prof. Alexandru Pal

Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Oglinduţa” Răuceşti, judeţul Neamţ

Tarafului ”Leliţă de la Căstău” din Beriu, judeţul Hunedoara, Tarafului „Arieşul” Câmpeni, Tarafului „Moţul” din Horea, Ansamblul 60 Plus Alba Iulia

Solişti în recital: Cornel Borza, Mirela Mănescu, Ancuţa Matei, Gabriela Ujică

Pe parcursul zilei, plimbări cu Hipo Taxi moţesc

Ora 19.00 – Horă moţească

Târgul Lemnarilor este organizat de Primăria şi Consiliul Local Horea, Consiliul Judeţean Alba,  Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Societatea Cultural Patriotică ”Avram Iancu” şi Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult