În Valea Domanului, CSM Școlar Reșița – CS Ocna Mureș | Întâlnire disproporționată între polii clasamentului
Mâine, în Valea Domanului, de la ora 18.00, se întâlnesc formațiile aflate la polii clasamentului Seriei a 4-a,
liderul CSM Școlar Reșița (53 de puncte) și ultima clasată, CS Ocna Mureș (8 puncte).
“Milanul din Banat” a făcut, în weekend, un pas greșit, la Sebiș, după 6 victorii la rând, dar a rămas pe prima poziție, profitând de sincopa urmăritoarei din Arad. Este un joc cu o favorită incontestabilă, formația “rosso-nerilor”, care în tur, pe “Stadionul Dragostei”, s-a impus net, scor 5-0. Vizitatorii au trei înfrângeri la rând și sunt retrogradați din punct de vedere matematic, abordând întâlnirea fără 5 jucători: P. Muntean și Moise – indisponibili, Goguța – bolnav, Val. Drăgan și Cl. Marcu – suspendați.
“Mergem să evoluăm cât putem mai bine, sperăm să ne ridicăm la nivelul unei întâlniri cu prima clasată”, a spus Mihai Manea, antrenorul conjudețenilor. În retur, reșițenii au câștigat ambele dispute cu reprezentantele județului Alba: 3-0, la Alba Iulia și 2-0, pe teren propriu, cu Metalurgistul Cugir. Ziua de astăzi este una aparte pentru “albaneze”, în condițiile în care evoluează împotriva celor trei formații ce ocupă podiumul Seriei a 4-a, Șoimii Lipova deplasându-se la Cugir, iar ACS Dumbrăvița în Cetatea Marii Uniri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus
CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători convocați la o acțiune de selecție a jucătorilor născuți în 2012, pentru constituirea echipei naționale Under 15 Citește și: Cinci jucători de la echipe din județ, […]
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off-ul Seriei 7! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” Antepenultima etapă a sezonului regular din Liga 3 propune două dueluri interesante ale conjudețenelor din Seria 7, asta în condițiile în care CIL Blaj va sta (3-0 […]
CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău, în competiția dedicată speranțelor CS Ocna Mureș (foto, jos) va organiza, în perioada 20-22 martie, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Național de volei masculin Under 15. Oponentele formației conduse de Lucian Victoratos sunt LPS CSȘ […]