În România, în anul 2017, s-a înjumătăţit numărul donatorilor de organe, comparativ cu 2016
Numărul donatorilor de organe s-a înjumătăţit în România în anul 2017 faţă de 2016, a declarat vineri medicul Carmen Pantiş, coordonator al Programului de transplant din judeţul Bihor.
„Un număr de 65 de donatori reali care au fost identificaţi, declaraţi şi prelevaţi în România (n.r. – anul 2017). Aceasta înseamnă o medie de 3,25% la un milion de locuitori, comparativ cu anul 2016, când am avut 6,5%. Deci practic în anul 2017 s-a înjumătăţit numărul de donatori din România, considerându-se situaţia din cauza refuzului foarte mare al familiilor pentru donarea de organe. Lipsa încrederii în sistemul medical românesc”, a afirmat medicul, cu ocazia unui eveniment dedicat Zilei Naţionale a Transplantului din România.
Potrivit lui Pantiş, până la finalul lunii mai 2018 există 24 de donatori „reali”.
Sursa: AGERPRES
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]