Ştirea zilei

”În privirea lor ne găsim puterea de a spera și în calmul lor ne găsim liniștea” – Mesajul primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali

Ioana Oprean

Publicat

în

”În privirea lor ne găsim puterea de a spera și în calmul lor ne găsim liniștea”, este mesajul emoționant, transmis de  primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali.

Ziua internațională a asistenților medicali este celebrată, la 12 mai, în întreaga lume, iar anul acesta în timpul pandemiei de coronavirus, data surprinzându-i în linia întâi, în lupta cu un dușman invizibil.

”Când viața te trage de mânecă….

Niciodată până acum nu m-am gândit să scriu ceva legat de ziua asistentului medical…Cum ni se întâmplă fiecăruia în viață, peste astfel de evenimente am trecut mai departe, considerându-le fără importanță.

Acum însă, când trăim aceste vremuri curioase care ne-au schimbat atât de mult viața, parcă ziua de 12 mai merită privită cu mai mult respect.

Astăzi este despre asistenții medicali! De ce în 12 mai? Pentru că e ziua de naștere a lui Florence Nightingale, o infirmieră britanică cu viziune, care a pus bazele sistemului sanitar modern.

Curiozitatea m-a împins să citesc mai mult despre această femeie, care a fost pe front în timpul războiului din Crimeea și care a condus acțiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia și mai apoi a contribuit la înființarea Academiei Medicale Militare și a primei școli laice de infirmiere.

Tot curiozitatea m-a ajutat să observ că ziua asistentului medical se celebrează din 1899!

Gândind la noi românii, am imaginea Reginei Maria în uniforma de asistentă medicală, îngrijind răniții și aducând speranța printre soldații din marele război!

Și noi am avut eroinele noastre … care au pigmentat cărțile de istorie cu gesturi nobile venite din partea unor ființe pe cât de fragile, pe atât de puternice!

Aceste gesturi nu s-au schimbat nici azi! Poate mai mult ca oricând, în această perioadă, se vede rolul acestor oameni în spital și în viața de zi cu zi.

Am simțit acest lucru în zilele acestea, când Blajul este în linia întâi a luptei cu acest virus blestemat! Am observat că din curajul lor ne hrănim încrederea…în privirea lor ne găsim puterea de a spera și în calmul lor ne găsim liniștea! Poate sunt vorbe mari sau poate sunt subiectiv, însă nu e puțin lucru să ai încredere când e greu, să fi liniștit și să speri atunci când lucrurile par fără ieșire!

De aceea, mă bucur că azi dimineață viața m-a tras de mânecă, spunându-mi: „E ziua asistentului medical!”

Acum, când ritmul vieții parcă e pus în paranteze, această zi arată altfel…și cred că e firesc pentru o clipă să ne gândim la ziua lor spunând, în șoaptă, MULȚUMESC!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult