Rămâi conectat

Cultură Educație

În perioada 11 – 16 iulie, la Alba Iulia, eveniment academic și filosofic deosebit: ”Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a 16-a ediție a Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy, eveniment academic şi filosofic deosebit de important va avea loc între 11 şi 16 iulie la Alba Iulia. Organizat de Institutul de Cercetări Umaniste al Universității București, în colaborare cu Biblioteca Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naționale a României şi cu Institutul Teologic Romano-Catolic şi susţinut de Consiliul Local al municipiului, va fi cea mai importantă manifestare culturală a acestei veri.

seminarÎn decursul celor patru zile, unii dintre cei mai reputați filosofi și istorici ai lumii vor dezbate și studia teme ale istoriei științei și filosofiei moderne timpurii. Tema din acest an a seminarului este “The Architecture of Reason: Laws, Axioms and Principles in early modern thought” iar invitați precum Peter Anstey (IRH-ICUB & University of Sydney), Daniel Garber (Princeton University), Philippe Hamou (Universite Paris Ouest), Rob Iliffe (University of Oxford) sau Richard Serjeantson (University of Cambridge) vor putea considera aspecte ale gândirii moderne timpurii în cadrul deosebit de fertil al celor două importante biblioteci albaiuliene.
Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy este o instituție cunoscută pe scena internațională, un seminar pentru cercetători și studenți înființat în 2001 de Vlad Alexandrescu și Dana Jalobeanu (Universitatea din București). Acest eveniment se desfășoară în fiecare an, în luna iulie, în diferite locuri din România (București, Bran, Mălâncrav, Tescani… iar acum la Alba Iulia).

Apulum Agraria 2025

Formatul seminarului este deja unul tradițional, îmbinând sesiuni paralele de discuții pe text, cu prezentari și conferințe magistrale. Fiecare zi a evenimentului va avea o tema specifică. Astfel, prima zi va fi dedicată studiului matematicii în perioada modernă, în cea de-a doua se vor investiga metafizica și teologia, cea de-a treia va fi destinată logicii și artei gândirii, urmând ca în ultima zi să fie aduse în discuție texte de filosofie morală și fizică.

Un rol determinant în modelarea cunoașterii în perioada modernă timpurie l-a avut metoda de diseminare a ştiinţei. În cadrul rețelelor europene de răspândire a cunoașterii –Biblioteca Battyaneum a avut de la început un statut aparte. În prezent este un important centru de conservare al cărții din Europa de Est, inclusiv pentru sursele bibliografice pe care le deţine, ignorate de cercetarea internațională în istoria și filosofia științei. Cu ocazia seminarului, o parte din aceste lucrări, ediții extrem de rare de opere teologice, filosofice, matematice și științifice, toate din secolele XV-XVIII – probabil unice în România, vor fi expuse într-un spaţiu amenajat şi se vor afla la îndemâna participanţilor, pe toată durata manifestărilor. Aceste resurse, împreună cu expertiza participanților la eveniment, pot determina descoperiri cruciale în înțelegerea contextului științific și filosofic al Europei în secolele XVI-XVIII.

Acest seminar ar putea constitui o oportunitate pentru punerea bazelor unei colaborari temporare – sau, de ce nu, permanente – între Biblioteca Battyaneum și unele dintre cele mai importante centre de studiu ale filosofiei moderne timpurii – Universitatea Oxford, Universitatea Cambridge, Universitatea Princeton etc. Înscriind pe această cale şi orașul Alba Iulia în circuitul internațional al studiului istoriei și filosofiei științei.

(Comunicat de presă/ Ovidiu Babeș, Universitatea din București)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Start de an școlar la Colegiul Militar din Alba Iulia: 169 de bobocii au îmbrăcat pentru prima dată uniforma militară

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Debut de an școlar la Colegiul Militar din Alba Iulia: 169 de boboci au îmbrăcat pentru prima dată uniforma militară Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a dat astăzi startul unui nou început pentru cei 169 de boboci de clasa a IX-a. Emoțiile au fost la cote maxime încă de dimineață, când elevii […]

Citește mai mult

Cultură Educație

10 septembrie 2025 | „Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

„Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj ESTE Filmul de Miercuri prezintă documentarul românesc Triton, regizat de Ana Lungu. Proiecția va avea loc miercuri, 10 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Blaj. Triton este un film de montaj bazat exclusiv pe materiale de arhivă, imagini rare de amator filmate între al […]

Citește mai mult

Cultură Educație

6 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca

Lucian Daramus

Publicat

în

Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca Teatrul de Păpuși „Prichindel” este invitat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Stradal WonderPuck Cluj-Napoca. Citește și: 1 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia împlinește 73 de ani de activitate: Spectacole de teatru, povești, lecții de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea