Opinii - Comentarii

IN MEMORIAM FILIMON STREMŢAN

Ioana Oprean

Publicat

în

Întregul colectiv al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este profund îndoliat, în aceste zile, de pierderea unuia dintre membrii marcanţi ai învăţământului universitar, Profesorul FILIMON STREMŢAN.

Este un ceas de cumpănă şi de aducere-aminte, un moment cu o încărcătură emoţională aparte întrucât ne despărţim, pentru o vreme, de un coleg dăruit total condiţiei de formator de caractere, specialist recunoscut pe plan naţional şi european în domeniul marketingului, comerţului şi serviciilor, dascăl cu reală vocaţie de mentor pentru ucenicii săi şi – poate înainte de orice – om de o mare fineţe intelectuală şi morală, implicat fără rezerve în creşterea valorii ştiinţifice şi profesionale a familiei universitarilor albaiulieni.

A fost parte a destinului Universităţii încă din anul 1994, când s-a titularizat ca  lector universitar şi şi-a început cariera exemplară în mediul academic, devenind, în ritmul firesc, conferenţiar (în 1998) şi, mai apoi, profesor universitar (în 2001). Între anii 2000-2004 a deţinut funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe, asumându-şi şi îndeplinindu-şi cu succes responsabilităţi majore privind destinul acestei facultăţi. În ultimii ani a condus colectivul de Marketing din cadrul Facultăţii de Ştiinţe,    implicându-se constant în manifestările ştiinţifice derulate sub egida acesteia.

Ne-ar fi foarte greu să trecem în revistă, chiar şi selectiv, bogatul fond de cărţi, studii şi articole ştiinţifice rămase sub semnătura Profesorului FILIMON STREMŢAN pentru ca generaţii fără număr de studenţi, cadre didactice sau specialişti în domeniul de referinţă să se pătrundă de înţelepciunea dascălului şi să păstreze ceva din erudiţia lui. Pentru fiecare dintre noi – colegi, prieteni, foşti sau actuali studenţi, colaboratori – rămâne, însă, definitiv aşezată în inimă, imaginea Omului-care-se-dăruieşte-pe-sine, fiinţă de o bună-cuviinţă fără margini, bonom şi onest, adesea şăgalnic sau uneori cochetând cu filozofia vieţii, cu un puternic simţ al valorilor, preţuind – mărturisit! – tot ceea ce este autentic românesc: societate, cultură, tradiţii spirituale şi valori morale.

Pe lângă sentimentul mult prea grăbitei plecări, tocmai când ne uimea cu bucuria de a-şi oferi preaplinul minţii şi al sufletului, rămânem, aşadar, cu credinţa că rostul dascălului chemat şi ales a fost deplin împlinit.

Colectivul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia aduce un pios omagiu Profesorului FILIMON STREMŢAN şi este alături de familia îndoliată.

Să-i fie somnul lin şi ţărâna uşoară! Odihnească-se în pace, sub veghea îngerilor!

Colectivul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia prin Biroul de presă al UAB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru

Ioana Oprean

Publicat

în

2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru Astăzi se împlinesc 121 ani de la nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru. În urmă cu 121 de ani, la poalele Gruiului din Câmpulung, se năștea Radu […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Cele mai frumoase mesaje de primăvară 2026. Trimite şi tu un MESAJ, o FELICITARE, un SMS de Mărţişor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cele mai frumoase felicitări de primăvară și mesaje de 1 Martie 2026. Mesaje de mărțișor pentru: prieteni, iubit(ă), fete, mame, colegi, profesori. Scurte urări haioase și amuzante care pot fi transmise prin SMS de 1 martie. Primăvara „bate” la ușă, iar acesta este momentul potrivit pentru a transmite MESAJE DE 1 MARTIE celor dragi. Dacă […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

1- 9 martie: ”Zilele Babelor” sau ”Zilele Babei Dochia”. Cum să îți alegi ziua care îți va spune cum îți va merge tot anul

Ioana Oprean

Publicat

în

1- 9 martie: ”Zilele Babelor” sau ”Zilele Babei Dochia” • Legenda Babelor • Baba Dochia Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, în credința populară. La noi, la români, există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi […]

Citește mai mult