In memoriam Doina Cornea: ”A murit cea mai curajoasă şi demnă româncă greco-catolică din secolul XX”

Între 1947 şi 1989 ignoranţa era fructul politicii PCR. După 1989, ea a devenit fructul întregii societăţi româneşti. Puţini mai cunosc numele adevăratelor valori naţionale, aproape toţi cunosc numele, fără conţinut, ale unor nulităţi sau lichele ajunse în diferite funcţii, printr-un singur „merit”: tupeul.

Doamna Doina Cornea a fost cea mai curajoasă şi demnă româncă, greco-catolică, din secolul XX. Alături de Vasile Paraschiv, Paul Goma şi Marii Exilaţi, Doina Cornea a încarnat adevărata Românie timp de un deceniu (1980-1990). Dispariţia ei, anunţată cu necuviincioasă discreţie de mass media, echivalează cu dispariţia altei mari personalităţi
greco-catolice, Corneliu Coposu.

România europeană se construieşte pe soclul acestor eroi din anii dictaturii comuniste. În deceniul opt al secolului trecut, când românii deveniseră simple rumegătoare, Doina Cornea a lansat nu mai puţin de 31 de texte aprige împotriva sistemului şi căpeteniei sale, texte difuzate de postul de radio Europa Liberă. Prin acelaşi post de radio, aceeaşi fiinţă fragilă, dar tenace, i-a adresat o Scrisoare deschisă Papei Ioan Paul al II-lea, cerând intervenţia
Sfântului Părinte pentru legalizarea Bisericii greco-catolice, interzisă samavolnic în 1948. Curajul, demnitatea se plătesc într-un regim terorist.

În 1983 doamna Doina Cornea a fost dată afară din Universitatea clujeană, a fost hăituită, spionată şi bătută de golănimea securistă, la ordinele unui anume „colonel” Al. Pereş.

Doamna Doina Cornea a intrat de peste trei decenii în Istoria adevăratei României, alături de martirii greco-catolici Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu etc.

În primăvara anului 1990, plimbându-mă, cu doi prieteni, prin cartierul din Cluj-Napoca unde locuia, am zărit-o udându-şi straturile de flori. Am salutat şi am întrebat-o dacă o putem vizita. Cu o simplitate dezarmantă şi-a scos mânuşile de „grădinar” şi ne-a poftit în casă. Unul din prieteni era jurnalist francez… de stânga. Ne-am întins la vorbă până spre miezul nopţii. După un ceas, amicul francez devenise „de centru”, iar la despărţire, se declara „creştin de dreapta”, el, „ateul convins”, admirator fanatic al lui Léon Blum.

Pe lângă această convertire cvasispontană (care sper să conteze la procesul de beatificare), doamna Cornea a mai produs un miracol. De data aceasta cu mine. Faţă în faţă cu făptura ei firavă, aproape imponderabilă, am înţeles, pentru prima dată sensul cuvintelor lui Isus: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Amin vă zic, cine ar spune acestui munte: Ridică-te şi aruncăte în mare!, şi nu ar şovăi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se împlineşte, i se va da.”

Doina Cornea s-a suit la cer, după ce a mutat munţii pe pământ.

Cristian Bădiliţă

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News