Actualitate

În luna aprilie, România trebuie să plătească 1,2 miliarde de euro către UE

Ioana Oprean

Publicat

în

În luna aprilie, România trebuie să plătească 1,2 miliarde euro către Uniunea Europeană, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor Publice.

Petrecerea Divorțaților

Suma totală de rambursat în acest an către UE este de 1,35 miliarde euro.

România mai are de plătit, până în 2023, peste 3,5 miliarde de euro la Banca Mondială și UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 2,46 miliarde de euro. Țara noastră a rambursat 1,263 miliarde euro, în 2017, către cele două instituții, în 2016 suma rambursată a fost de 113 milioane de euro, iar în 2015, de peste 1,83 miliarde de euro. De asemenea, 2015 a fost anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Către această instituție România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.

În perioada 2009 – 2017, suma totală rambursată către cele trei instituții a depășit 6,21 miliarde de euro.

Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă două plăți mari în 2018 și 2019. În 2018, România are de achitat 1,4 miliarde euro și în 2019 – 1 miliard de euro.

Potrivit datelor Băncii Naționale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde de euro sau 17,1 miliarde de dolari SUA) și eliberarea primei tranșe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde de euro sau 6,6 miliarde de dolari SUA).

România este membră a Fondului Monetar Internațional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1,030 miliarde DST (0,43% din cota totală).

Banca Mondială este o instituție financiară internațională, înființată la 1 iulie 1944 în urma conferinței de la Bretton Woods (SUA), odată cu Fondul Monetar Internațional. Misiunea sa actuală este duală, respectiv eradicarea sărăciei extreme și promovarea prosperității într-un mod unitar. Banca este una dintre cele mai importante organisme internaționale de finanțare a programelor în domeniile sănătății, învățământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecția mediului și a programelor de reducere a datoriei țărilor sărace. Sediul central al Băncii Mondiale este la Washington D.C. (SUA).

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult