Opinii - Comentarii

În luna aprilie, peste 63.000 de copii din Alba au primit alocație de stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Alocația de stat reglementată de lege a fost acordată de către AJPIS Alba în luna aprilie a anului curent unui număr de 63.632 copii, cu aproape 2% mai puțini față de aceeași perioadă a anului 2013.

Petrecerea Divorțaților

Au beneficiat de alocație de stat 5990 de copii cu vârsta de până la 2, respectiv 3 ani, 65.467 de copii peste 3 ani, iar alți 1175 de copii au beneficiat de alocație dublă, care se acordă copiilor încadrați într-un grad de handicap. Suma totală plătită prin AJPIS, în luna aprilie 2014, pentru alocațiile de stat de care beneficiază copiii din județul Alba este de aproape 3.800.000 lei.

De asemenea, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, au fost acordate alocațiile pentru susținerea familiei, în sumă de peste 300.000 lei, unui număr de aproape 4000 de beneficiari, sumele plătite în luna aprilie a acestui an fiind cu circa 23% mai mari decât cele achitate în aceeași perioadă a anului trecut. În același context, de alocațiile de plasament, care se acordă pentru întreținerea copiilor aflați în plasament familial, au beneficiat 573 persoane, iar de indemnizații de creștere a copilului au beneficiat 3402 persoane.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, a crescut cu 57,14% numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA și care beneficiază de indemnizația acordată de stat.

”Această creștere nu este cauzată în mod obligatoriu de apariția unor noi cazuri de persoane infectate cu virusul HIV, chiar dacă în evidențele noastre, de luna trecută, a fost înregistrată încă o persoană care are dreptul la această indemnizație. În prezent, din datele oficiale, în județul Alba, există 22 persoane adulte infectate cu HIV/SIDA, iar faptul că o persoană a decis în ultima lună să solicite indemnizație arată că oamenii sunt mai informați cu privire la posibilitatea de a primi un sprijin financiar lunar din partea statului. Cu toate acestea, în condițiile în care între cele 22 de persoane infectate cu virusul HIV, sunt și mulți tineri, cred că o mai bună comunicare în familie și la școală pe tema unei vieți sexuale protejate este absolut necesară. Totodată, nevoia acestei comunicări este justificată și de numărul tot mai mare de adolescente care devin mame la o vârstă mult prea timpurie”, a declarat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.

Comparativ cu luna aprilie a anului trecut, o creștere considerabilă, de 26,39%, a fost înregistrată și în privința sumelor plătite cu titlu de ajutor social. În aprilie 2014, 5721 de persoane au primit ajutor social, cu aproape 500 mai multe față de anul trecut, suma totală plătită de stat pentru acest tip de beneficiu social fiind de peste 1.200.000 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult