Societate

În judeţul Alba recensământul se desfăşoară în cele mai bune condiţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Instituţia Prefectului a ţinut să facă unele precizări în urma materialului publicat pe prima pagină a ziarului „Unirea” din 24.10.2011.
Cei 210 recenzori care s-au retras în săptămâna dinaintea începerii recensământului populaţiei şi al locuinţelor au fost înlocuiţi pe loc de recenzori noi, pentru că primăriile din judeţ informează Instituţia Prefectului cu privire la înlocuitor în acelaşi moment şi în aceeaşi adresă cu comunicarea retragerii unei persoane. Deci, înlocuirea persoanelor nu s-a făcut în ultimul moment, aşa cum eronat apare în articolul dumneavoastră, ci pe loc, în cursul unei săptămâni fiind înlocuite 210 persoane. A doua eroare din articolul menţionat se referă la remuneraţia recenzorilor. În realitate, aceasta pleacă de la suma de 750 lei brut (547 lei net) şi nu de la 300 de lei net, aşa cum apare greşit în materialul publicat. De altfel, în acelaşi număr din 24 octombrie al cotidianului „Unirea”, de data asta pe pagina 3, apare un articol care reflectă în mod corect sumele primite de cei care activează în cadrul recensământului. Aceste sume sunt prevăzute prin hotărâre de guvern şi sunt precizate în convenţiile civile încheiate de Instituţia Prefectului cu fiecare rencenzor în parte, nefiind deci arbitrare. De la data începerii recensământului, 20 octombrie, în judeţul Alba nu au fost semnalate probleme, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că acesta se desfăşoară în bune condiţii.
(Biroul de presă al Instituţiei Prefectului)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Ready or Not 2: Here I Come / Scapă cine poate 2 Avanpremiera Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Cu: Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar, Kevin Durand, Elijah Wood Gen […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care a adus vestea cea buna Fecioarei Maria, vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Ioana Oprean

Publicat

în

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care a adus vestea cea buna Fecioarei Maria, vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu Marţi, 26 martie 2024, românii prăznuiesc Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, fiind, practic, una dintre cele trei zile din an în care este prăznuit Sfântul Arhanghel Gavriil. Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent

Ioana Oprean

Publicat

în

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent 26 martie, o zi extrem de semnificativă pentru poporul român. În această zi, în anul 1881, a fost promulgată legea privind proclamarea Regatului. România ia titlul de Regat, iar domnitorul Carol I, ia […]

Citește mai mult