Curier Județean

În județul Alba au sosit primele 50.000 de carduri de sănătate

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primele 50.000 de carduri de sănătate au sosit în județul Alba și sunt distribuite de poștași în aceste zile. Anunțul a fost făcut de Ioan Florea, directorul Oficiului Județean de Poștă Alba care a precizat că, în total, vor fi distribuite 254.500 de carduri până în data de 6 noiembrie.

Petrecerea Divorțaților

”Cardurile de sănătate care au sosit au fost deja repartizate, începând de ieri, în toate localitățile județului. Evident că nu o să putem să le distribuim pe toate pentru că, fie o parte dintre cetățeni sunt plecați la muncă în străinătate, fie unii sunt plecați prin țară. Poștașul va face două încercări de a distribui cardul, după care, va fi avizat cetățeanul pe care nu-l găsim acasă, iar dacă în 20 de zile respectiva persoană nu merge să-și ridice cardul de la oficiul poștal de care aparține, acesta va fi înapoiat la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și îl va ridica de acolo, când va avea nevoie de el”, a explicat Ioan Florea.

În cazurile cetățenilor care s-au mutat în alte județe, cardurile de sănătate vor fi trimise la noile adrese.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]

Citește mai mult