În Divizia A la baschet feminin, CSU Alba Iulia – Nova Vita Tg Mureş 69-54
Derbyul podiumului ierarhiei primei scene, cu formaţii neînvinse în 2012, ce au ambiţii mari în acest sezon, vecine de clasament, cu acelaşi punctaj înaintea jocului, CSU Alba Iulia – locul al treilea, respectiv vizitatoarele americanului Stacey Nolan (selecţionerul reprezentativei României) plasate înaintea jocului pe poziţia secundă s-a desfăşurat astăzi la Alba Iulia. Şi a fost un meci de zile mari, o victorie grea, un spectacol oferit de elevele lui Tomas Bilek, o adevărată lecţie de baschet împotriva contracandidatei la locul secund, intr-o sala arhiplina, cu notorietati politice prezente. Scorul final al acestui joc-cheie în economia returului a fost 69- 54 (18-13, 27-15, 13-14, 11-12).
Amfitrioanele au făcut un joc excelent (primele două sferturi) şi au condus în permananţă pe tabelă, după un început ce le-a lăsat fără replică pe oponentă (6-0). Pe măsura trecerii timpului, albaiuliencele s-au distanţat, şi-au mărit avantajul în mod constant, ajungând să conducă chiar la o diferenţă considerabilă de 19 puncte (47-28), sau 21 de puncte (58-37) în sfertul al treilea. După pauza mare, oaspetele s-au lansat într-o cursă furibundă de urmărire, CSU a slăbit trocul, au apărut emoţiile (revenire la 10 puncte, 58-48 cu 5 minute înaintea finalului), însă în cele din urmă Alba la adapostul avantajului din primele 20 de minute a trecut al treilea val din 2012.
Întâlnirea a contat pentru etapa a 18-a a Diviziei A de baschet feminin şi a însemnat în opinia oficialilor albaiulieni cea mai importantă confruntare din returul sezonului regulat, iar prin evoluţia consistentă mai ales din prima parte şi maniera în care s-a impus, CSU Alba Iulia a dovedit că este o demnă contracandidată la şefie, ameninţănd serios fortele din Arad şi Târgovişte.
Punctele albaiuliencelor, clasate pe locul al treilea în elită (15 victorii şi 3 înfrângeri), acelaşi parcurs ca şi CSBT Teleorman au fost marcate în acest joc de Becca Tobin – 16, Taneisha Harrison – 13, Breanna Salley – 10, Katya Abramzon – 8, Nadia Parker – 8, Ancuţa Stoenescu – 7, Eniko Tarţa – 7. În runda următoare, etapă intermediară (miercuri 1 februarie), CSU Alba Iulia va întâlni în deplasare pe Politehnica Naţional Iaşi.
*Stacey Nolan agresat de un fan!
La finele jocului, la intrarea in sala de sport din Alba Iulia, antrenorul american al vizitatoarelor a fost agresat fizic si verbal de un fan al echipei Nova Vita. Suporterul l-a amenintat pe american, aruncandu-i vorbe grele si atacuri rasiste. Stacey Nolan a fost injurat atat in engleza, cat si in romana, fiind lovit chiar cu unul dintre cosurile de gunoi, tehnicianul nereplicand deloc. Altercatia ce a durat circa doua minute, a fost stopata doar de interventia catorva jucatoare de la Nova Vita, martor al incidentului socant fiind secundul albaiulian George Lancranjan.
Dan HENEGAR
Foto Sorin STANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]