Ştirea zilei

În criza gunoaielor din județ CJ Alba ”se spală pe mâini”

Ioana Oprean

Publicat

în

După ce au anunțat cu surle și trâmbițe că au găsit o soluție mai ieftină pentru depozitarea gunoiului menajer, la platforma temporară de la Războieni, acum, după ce se dovedește că, de fapt, aceasta ar fi o soluție mai scumpă,  reprezentanții Consiliului Județean Alba ”se spală pe mâini” și afirmă, într-un comunicat de presă, că instituția ”nu are atribuții legale pentru a stabili prețul serviciului de depozitare a deșeurilor menajere”.

În realitate nu s-ar fi ajuns în această situație dacă promisiunile făcute de aceiași reprezentanți ai CJ Alba, prin declarații publice în ce privește construirea Depozitului de deșeuri de la Galda de Jos, ar fi fost îndeplinite. Reamintim că aceștia au avansat ca dată de finalizare, inițial, 31 decembrie 2013, apoi 1 iulie 2015, după care au declarat că depozitul va fi gata până în 31 decembrie 2015, pentru ca, în final, să se anunțe ca termene limită data de 5 mai 2016 pentru recepția construcției și iunie 2016 pentru desemnarea operatorilor.

Vă prezentăm mai jos comunicatul de presă transmis de Consiliul Județean Alba:

”Consiliul Județean Alba nu are atribuții legale pentru a stabili prețul serviciului de depozitare a deșeurilor menajere pe noua platformă temporară de la Războieni.

Consiliul Județean Alba nu poate, legal, influența prețul serviciului de depozitare a deșeurilor menajere pe noua platformă temporară de la Războieni. Este vorba despre un act comercial între două firme derulat în condițiile economiei de piață. Mai mult, Consiliul Județean nu poate fi făcut responsabil de majorarea tarifelor de colectare și depozitare a deșeurilor, având în vedere că, în prezent, acest serviciu public poate fi gestionat, potrivit legislației în vigoare, exclusiv de autoritățile administrației publice locale (primării și consilii locale). Acest lucru este prevăzut clar de Legea nr. 101/25.04.2006, art 6: “Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor”.

Potrivit aceleiași legi, Consiliul Județean Alba are atribuții doar în domeniul înfiinţării, organizării, gestionării şi coordonării

Sistemului de management integrat al deşeurilor. Astfel, art. 7 din Legea nr. 101/25.04.2006 prevede următoarele:

(1) Consiliile judeţene pot avea competenţe cu privire la înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea sistemelor de management integrat al deşeurilor, precum şi a activităţilor specifice realizate prin intermediul acestora.
(2) Bunurile aferente sistemului de management integrat al deşeurilor sau părţi ale acestuia, după caz, aparţin domeniului public al judeţului.
(3) Sistemul de management integrat al deşeurilor este destinat şi asigură deservirea unităţilor administrativ-teritoriale membre în asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată.

Prin urmare, Consiliul Județean poate fi considerat responsabil cu privire la modul de gestionare a serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor doar după finalizarea proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”.

Stabilirea, ajustarea sau modificarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor se realizează de către autorităţile publice locale în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007. Acest ordin prevede următoarele la art. 6, 7 și 11:

Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se fundamentează pe baza cheltuielilor de producţie, exploatare, a cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, a costurilor de protecţie a mediului, a costurilor de securitate şi sănătate în muncă, a costurilor care derivă din contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a cheltuielilor financiare şi includ o cotă pentru crearea surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice, precum şi o cotă de profit.

Autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă în aprobarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor.

Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc pentru operatorii nou-intraţi pe piaţa acestor servicii, precum şi pentru operatorii care încheie contracte de delegare a gestiunii pentru aceste activităţi cu autorităţile administraţiei publice locale.

Taxa suplimentară care ar urma să fie percepută de Administrația Fondului de Mediu, prevăzută inițial să intre în vigoare în ianuarie 2016, a fost amânată pentru anul 2017. Guvernul a aprobat o actualizare a Ordonanței de Urgență nr. 196 din 22 decembrie 2005, care prevede la Anexa 2 că taxele încasate pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale se vor introduce în anul 2017 și vor fi 80 de lei pe tonă în 2017 și de 120 de lei pe tonă în 2018.

În cazul proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”, la ora actuală proiectul este în procedură de ”fazare”, lucru care presupune posibilitatea derulării și decontării unor investiții și în prima parte a anului 2016. În cazul în care proiectul nu s-ar fi fazat, conform Instrucțiunii Autorității de Management nr. 13100 din 31.08.2015, obligația Consiliului Județean Alba de înaintare a raportului final privind îndeplinirea obiectivelor ar fi fost la data de 30 iunie 2016. Astfel, operarea Sistemului ar fi fost necesară până la această dată finală și nu anterior, chiar dacă investițiile erau finalizate în 2015. Odată fazat, conform legislației europene, proiectul va avea condiționalități legate de intrarea în operare conform cu noile regulamente aplicabile ciclului financiar 2014-2020.

Consiliul Județean Alba”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”

Ioana Oprean

Publicat

în

Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]

Citește mai mult