Opinii - Comentarii

În ce condiţii puteţi să schimbaţi furnizorul de energie electrică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Schimbarea furnizorului de energie electrică • Procedura de schimbare a furnizorului de energie electrică • Condiţiile

Cei care vor să îşi schimbe furnizorul de energie electrică pot face acest lucru gratuit. În acest sens, consumatorii trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi pentru a încheiea contractul cu noul furnizor de energie electrică. Etapele pe care cei interesaţi le au de parcus sunt cuprinse într-un act normativ care a modificat, anul trecut, regulile în domeniu. Potrivit legislaţiei în vigoare, consumatorii au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică.electricPrimul pas este alegerea unui nou furnizor de energie electrică. Procesul este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia. Furnizorul poate fi oricare dintre operatorii economici care au licenţă de furnizare din ţară, acest serviciu nefiind limitat la o anumită zonă geografică de de­servire. Apoi, consumatorul urmează să încheie cu el un contract, fiind obligat să-i transmită furnizorului cel puţin următoarele date: adresa locului de consum, denumirea furnizorului actual, codul unic de identificare a punctului/punctelor de măsurare înscris pe factura de energie electrică, valoarea facturilor scadente şi neachitate până la data notificării, aferente energiei electrice furnizate, datele referitoare la puterile absorbite/cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurată furnizarea energiei electrice şi alte documente.

După ce consumatorul şi noul furnizor convin asupra clauzelor contractuale, inclusiv asupra preţului energiei electrice, se încheie contractul de furnizare a energiei electrice. El produce efecte de la data încetării contractului parafat cu furnizorul actual, care trebuie anunţat despre încetarea contractului cu cel puţin 21 de zile înainte. În acest sens, consumatorul va utiliza o notificare tipizată, pe care o va completa cu datele personale. Notificarea trebuie să fie clară, să exprime decizia de schimbare a furnizorului actual şi să precizeze data încetării contractului de furnizare existent.

Noul furnizor este obligat să facă demersurile necesare încheierii contractului/ con­trac­telor pentru asigurarea serviciului/serviciilor de reţea – contractul pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice şi/sau contract pentru prestarea serviciului de transport. Pentru clienţii casnici şi cei noncasnici mici nu este obligatorie citirea contorului, de operatorul de reţea, în ziua în care are loc schimbarea furnizorului, fiind permisă preluarea indexului autocitit de clientul final.

Dacă sunt suspiciuni privind corectitudinea indexului comunicat de clientul final sau dacă clientul nu a transmis indexul autocitit, atunci operatorul de reţea determină valoarea măsurată corespunzătoare momentului schimbării prin citire; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, se recurge la estimarea consumului pe baza istoricului de consum sau a convenţiei de consum încheiată de clientul final respectiv. În cel mult 42 de zile de la încetarea contractului, furnizorul/operatorul de reţea are obligaţia de a transmite clientului final factura cu decontul final de regularizare a tuturor obligaţiilor de plată. La rândul său, clientul final este obligat să plătească factura până la termenul scadent.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor

Ioana Oprean

Publicat

în

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie: Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ioana Oprean

Publicat

în

La 2 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Zonelor Umede, marcând astfel semnarea, în 1971, a Convenției Ramsar, un tratat internațional asupra zonelor umede adoptat, sub egida UNESCO, în orașul iranian cu același nume, de pe malul Mării Caspice. România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții În fiecare an, la 40 de zile de la Crăciun, pe 2 februarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea religioasă cinsteşte ziua ducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim. Tot în această zi spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. […]

Citește mai mult