Actualitate

În campania „Hai pe net!”, Liceul Teoretic Teiuş a ajutat România să devină vicecampioană europeană

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Petrecerea Divorțaților

La Liceul Teoretic Teiuş a avut loc zilele trecute festivitatea de decernare a premiului I câştigat de unitatea condusă de prof. Octavian Rusu în cadrul campaniei „Hai pe net!”, derulate în luna martie a.c., la eveniment luând parte efectivul de cadre didactice şi elevi şi membrii Clubului Pensionarului Teiuş, beneficiari ai acestui proiect.
În deschidere, eleva Riana Pantea a interpretat la vioară primele două strofe ale Imnului „Deşteaptă-te, române!”, după ce a luat lecţii de pe net, iar apoi elevele Alexandra Pătrânjan – preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor, Ştefana Homănă, Petronela Stana şi Ana Frim au vorbit despre acţiunile în care s-au implicat în cadrul telecentrului de la Liceul Teoretic Teiuş. Este vorba despre realizarea de afişe şi pliante, prezentarea instrumentelor TIC de testare a competenţelor digitale şi de sporire a şanselor de angajare şi o sesiune de referate ale elevilor pe tema comunicării virtuale.
Cornelia Popescu, reprezentantul Fundaţiei EOS, organizatoarea în România a campaniei internaţionale „Hai pe net!”, împreună cu Microsoft Romania, a precizat că în acest an au fost amenajate peste 5000 de telecentre în 37 de ţări de pe 3 continente: Europa, Asia şi Africa. În România, au existat 576 de telecentre, fapt ce a situat România pe locul II în clasamentul european, cu 15.760 de debutanţi în utilizarea Internetului. „Ne mândrim că suntem azi aici şi ne bucurăm că dăm premiul la secţiunea «Cel mai bun video» echipei coordonate de prof. Ramona Humeniuc de la Liceul Teoretic Teiuş”, a declarat Cornelia Popescu, care a ţinut să-i felicite pe câştigători. Ea a înmânat laureaţilor premiul constând într-o diplomă, un echipament Microsoft KinectBundle cu Xbox 360, o şepcuţă şi un tricou personalizat cu logo-ul campaniei „Hai pe net!”. Totodată, Liceul Teoretic Teiuş a fost felicitat în cadrul unei teleconferinţe transmise în direct şi de către conducerea EOS Timişoara.
Echipa coordonată de prof. Ramona Humeniuc şi asistată de prof. Marius Pintea a organizat activităţi de prezentare a site-urilor dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, la care au fost invitaţi şomerii şi membrii Clubului Pensionarilor Teiuş, care au fost iniţiaţi în utilizarea elementară a calculatorului, pentru a naviga pe site-uri cu teme sportive şi specifice vârstei (procurarea biletelor de tratament, de exemplu).
Celelalte activităţi au fost centrate pe teme adresate părinţilor elevilor cu privire la siguranţa copiilor pe Internet (singur.info), fiind prezentate site-uri în limba română care oferă informaţii despre siguranţa copiilor, dar şi activităţi pentru elevi: navigare pe Internet, crearea adreselor de e-mail, a conturilor pe reţele de socializare şi utilizarea noii aplicaţii de testare a competenţelor TIC “Skillage” pentru tineri cu vârsta între 16-18 ani.
Fostul profesor de sport Vasile Contor a spus că pensionarilor chiar a început să le placă activitatea din telecentru, putând atât să stabilească noi canale de comunicare cu cei dragi aflaţi în străinătate, cât şi să acceseze site-urile preferate, cum ar fi cele de sport.
De asemenea, directorul Octavian Rusu a declarat că implicarea elevilor teiuşeni în această campanie vine să completeze activităţile pe care liceenii le desfăşoară în cadrul proiectelor multilaterale, Liceul Teoretic Teiuş fiind, se pare, printre singurele din ţară din această categorie care derulează şi proiecte Leonardo, nu doar Comenius. A urmat un scurt program artistic, cu muzică pop, break-dance şi muzică folk, dar şi „Odă bucuriei”, iar la final s-a urmărit filmul care a adus premiul I prof. Ramona Humeniuc de la Liceul Teoretic Teiuş.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult

Actualitate

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]

Citește mai mult