VIDEO | În Apuseni, sunetul ciocanului pe nicovală încă are ecoul de altădată. Unul din ultimii meșteri dogari și fierari din Alba, se încăpățânează să ducă meșteșugul mai departe, modelând lemnul și fierul ca odinioară

În Apuseni, sunetul ciocanului pe nicovală încă are ecoul de altădată. Valentin Gomboș, din Vidra, unul din ultimii meșteri dogari și fierari din Alba, se încăpățânează să ducă meșteșugul mai departe, modelând lemnul și fierul ca odinioară

Străvechiul meșteșug al prelucrării fierului doar cu ciocanul, focul și nicovala mai este practicat în județul Alba doar de câteva persoane. În Țara Moților, în comuna Vidra, Valentin Gomboș este unul dintre ultimii meșteri dogari, dar și fierari ai acestor locuri.

”Meșteri dogari mai sunt, dar tot mai puțini, pentru că tineretul nu mai vrea să învețe acest meșteșug. Meseria de fierar este una grea, care necesită energie, pricepere, răbdare și îndemânare, iar esențialul este “să bați fierul cât este cald”, spune bărbatul.

Mărturiile ultimilor meșteri dogari

Meserie a învățat de la bunicul său, care și el se ocupa de dogărie, după ce a terminat armata: ”Am avut ambiție și am vrut să învăț. Prima dată nu mi-a ieșit cum am vrut, dar după ce am mai lucrat, am învățat dogăria și mi-a plăcut. Dacă nu îți place o meserie, nu îți iese cum trebuie. Trebuie să îți placă ca să iasă ceva, ca să fie bine”, mărturisește Valentin.

Din mâinile lui dibace au ieșit de-a lungul anilor gheoabe, căzi pentru prune sau putini pentru Poiana Sibiului la ciobani. Lucrul la o putină durează între 2 și 4 ore: ”Lumea nu mai face vase din lemn, nu mai e cum era mai demult când moții mergeau la țară cu doniți și cu ciubere, cu căzi pentru prune, acum nu se mai vând. Moșii și strămoșii noștri nu foloseau niciodată plastice, poate nici nu erau, dar cel mai bn se folosește lemnul, el ține și răcoare și mai bine se păstrează”, spune bărbatul.

Comenzile sunt tot mai puține în atelierul din Vidra, și vin deopotrivă de la localnici, dar și de la persoane din alte localități: ”Mulți oameni la care am făcut le folosesc pentru a ține brânză în ele pentru casă. Nu poți compara brânza ținută într-un vas de plastic cu cea ținută în lemn”, este de părere meșterul dogar.

Meserie pe cale de dispariție

Astăzi, meseria pe care o practică Valentin Gomboș nu se mai caută. Bărbatul este și unul din ultimii fierari din Vidra și meșterește de la topoare până la potcoave pentru cai: ”Meseria asta am învățat-o pentru că am avut cai, mi-au fost dragi și până nu am învățat să îi potcovesc, mergeam în altă parte. Am prins așa o dragoste de lucrul ăsta, vedeam cum bagă fierul în foc, o dragoste de când scotea fierul din foc și băltea către nicovală, așa am început să îndrăgesc această meserie”, își amintește domnul Gomboș și de atunci nu s-a mai depărtat de ciocan și nicovală.

În atelierul din Apuseni, în forja cu motor a domnului Gomboș, fierul se înroșește în foc, urmând să fie bătut pe nicovală. Din el va lua naștere fie o potcoavă, fie o secure: ”Fac potcoave, potcovesc cai, dar și securi din foi de arc pe care le iau de la dezmembrări sau de unde mai pot face rost de ele. Este foarte mult de lucru să faci un topor. Trebuie să dai la ciocan, nici mie nu îmi iasă de prima dată, dar tot lucrez și azi, și mâine, până când în sfârșit iasă o secure așa cum am vrut”, spune fierarul.

Într-un prezent în care munca meseriașului a fost înlocuită de mașini, produsele unicat de produse de serie, lucrurile făcute să țină câteva vieți de „chinezării care se rup în cinci minute“, Valentin Gomboș explică care este diferența dintre un topor făcut manual și unul cumpărat din magazin: ”Dacă o secure e călită bine și e ascuțită, barberește pe mână și dacă tai un cep de brad, care e cel mai tare, nici nu se cunoaște, pe când una din magazin nu taie așa ceva.”

Potcovitul animalelor, o meserie de tradiţie

Și caii sunt tot mai puțini în zona Apusenilor, iar Valentin Gomboș are tot mai puține cabaline la potcovit. Fierarul din Vidra cunoaște tot ceea ce este legat de prelucrarea fierului, de la producerea cărbunilor până la alegerea nicovalei potrivite pentru materialul ce trebuie prelucrat.

Fabricarea unei potcoave începe prin alegerea fierului neprelucrat și aducerea lui în atelier, iar următorul pas este tăierea acestuia la dimensiunile necesare și încălzirea lui. Ulterior, bucățile de fier sunt așezate între cărbunii aprinși. Imediat metalul începe să prindă culoarea roșiatică a fierului încins. Când metalul a ajuns la temperatura potrivită, potcovarul apucă bucata cu un clește uriaș și începe să îl prelucreze și să îi dea formă cu ajutorul unor ciocane. Fabricarea unei perechi de potcoave pentru animale durează câteva minute.

Meșterul din Apuseni își face singur și cărbunii pentru forjă, din lemn de fag: ”Am două butoaie de tablă de 200, le-am dat 5 găuri jos și sus. Lemnele le tai cam la 10 cm, le bag în butoi până la jumătatea lui, pun focul, le aprind, iar apoi umplu butoaiele și focul arde stins. Lemne ard în jos, până la fundul butoiului, iar când ajunge jos la găuri, le înfund cu pământ, pun capacul și-l întorc invers”, explică meșterul.

Tradiție dusă mai departe

În mica gospodărie din inima Apusenilor, departe de tumultul lumii contemporane, sunetul ciocanului pe nicovală încă are ecoul de altădată. Mâinile bătătorite de munca grea a fierarului din Vidra amintesc că potcovarul nu era doar un meșteșugar, ci un om de nădejde, fără de care nici un cal nu putea merge la drum. Ca odinioară, Valentin Gomboș modelează fierul încins, potrivește potcoavele și le bate cu grijă, încăpățându-se parcă să ducă mai departe tradiția din moși strămoși.

Meseriile de potcovar și de dogar nu înseamnă doar pricepere tehnică, ci și o legătură profundă cu lumea satului. Cu greu se mai păstrează astăzi mărturiile unei civilizații a lemnului și fierului, tinerii din ziua de azi ne mai fiind interesaţi să lucreze lemnul. Cei mai mulţi au plecat la oraş sau în străinătate și nu peste mult timp vor dispărea și aceste meserii.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI