În Alba Iulia, taxă specială majorată pentru gunoi aplicată beneficiarilor care nu au contracte cu operatorul de salubrizare
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia, din 28 iulie, se află proiectul de hotărâre privind majorarea cuantumului taxei speciale pentru beneficiarii serviciului de salubrizare din municipiu, care nu au încheiat contracte cu operatorul – Polaris M Holding.
Conform documentului, începând cu data de 3 august 2015, persoanele fizice aflate în situația descrisă vor plăti 10 lei/pers./lună, inclusiv TVA, iar persoanele juridice 10/lună/salariat, inclusiv TVA.
Pentru acești beneficiari ai serviciului de salubrizare taxele se vor colecta pe baza unei ”Declarații de impunere” și vor fi achitate la Direcția venituri, în două tranșe anuale, respectiv până la 31 martie și 30 septembrie.
”Pentru neachitarea taxei speciale de salubrizare la termenele arătate se percep majorări de întârziere până la data plății, inclusiv”, se arată în proiectul de hotărâre. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
